Dumitru Crudu 
Tanti Ana se împiedică în timp ce alerga după troleu și căzu pe burtă, în cădere se sprijini cu mâinile de pământ ca să mai amortizeze impactul și se auzi un pocnet – trosc – ceva plesni: femeia zăcea prăbușită cu fața în asfalt și gemea. Tocmai atunci începu să-mi zbârnâie telefonul. Un număr necunoscut. Stația se goli de lume, iar troleul se mișcă din loc și începu să ruleze, rula din ce în ce mai repede. Telefonul continua să-mi zbârnâie. Același număr necunoscut. Tanti Ana gemea în fața mea și eu am ales s-o ajut să se ridice, nu să răspund la telefon. Pavel se aplecă și el deasupra vecinei noastre. Eu o ridicam dintr-o parte și el din alta. Tanti Ana plângea. Telefonul continua să-mi țârâie. Am așezat-o pe bătrână pe banca din stație. Prin peretele găurit al stației vedeam un copac prăbușit în parc. Doi tipi treceau pe alături discutând oripilați despre ce a făcut Valuev la Chișinău. Tanti Ana nu-și putea mișca mâinile, iar telefonul meu continua să-mi sune în prostie.
-Da’ răspunde odată la telefonul ăla, s-a enervat Pavel, iar eu am să merg să caut un taxi ca să o ducem pe tanti Ana la spital.
Am răspuns.
-Frate, aș vrea să mă văd cu tine.
-Cu cine vorbesc?
-Cu Ghena.
-Care Ghena?
-Nu mă mai ții minte? Am lucrat împreună la „Timpul”.
-A, Ghena. Și ce vrei?
-Vreau să te văd chiar acum.
-Dar acum nu pot. Acum merg la Spitalul de Urgență.
-Vin și eu la Spitalul de Urgență.
-Vino, i-am spus și-am închis. Tanti Ana stătea cu ochii închiși și gemea. S-a întors Pavel cu un taxi și am ajutat-o să urce în mașină. Am urcat și noi, iar șoferul nu a vrut să ne ia niciun ban, când am coborât. Pe când medicul îi fixa ambele mâini în ghips a apărut și Ghena.
-Auzi, mi-a spus fostul meu coleg de la „Timpul”, știi de unde vin eu acum?
-De unde?
-De la Filat, din pușcărie.
-Și?
-Tu știi că nimeni nu-l mai vizitează.
-Nu mai spune.
-Da, nimeni. Tu ai fost măcar vreodată pe la el ?
– Da’ eu nu-l cunosc.
-Vrei să spui că niciodată nu ai primit bani de la Filat?
-Niciodată.
-Nici măcar atunci când acesta împărțea plicuri cu bani pe la Uniunea Scriitorilor, înainte de sărbătorile de iarnă?
-Nici atunci.
-Nu te cred.
-Pe bune.
-Bine, uite ce vreau să te rog. Tu ai putea să treci pe la Andrei și să-l rogi să se ducă să-l viziteze pe Vlad.
-Și de ce nu te duci tu?
-Pentru că eu nu-l cunosc chiar așa de bine. Da voi sunteți, cum-necum, colegi. Spune-i așa: că Filat l-a rugat să-i facă o vizită. Îți dai seama, porcul, de când a fost închis fostul său șef și finanțator, o dată nu a trecut să-l vadă, dar Vlad a făcut atâtea pentru el. Tu știi că i-a dăruit și o mașină. Mașina asta cu care se plimbă acum prin oraș i-a fost dăruită de Vlad.
-Știu.
-Ai să te duci?
-Da. Am să merg și am să-i spun.
-Când?
-Azi.
Când medicul a deschis ușa și-a lăsat-o pe tanti Ana să iasă în coridor, Ghena s-a făcut nevăzut. Săraca femeie avea ambele mâini în ghips! Oare cum va putea mânca și bea cu mâinile imobilizate? Nu-mi puteam imagina.
După ce am dus-o pe tanti Ana acasă, am mers să-l caut pe Andrei ca să-i spun că Filat l-a rugat să-l viziteze la pușcărie.
