Proletcultist de nevoie

Gheorghe Malarciuc, cel care-l transformase pe obscurul şi aventurosul ofiţer bolşevic cu rădăcini basarabene, Serghei Lazo, într-un martir mitic al războiului sovieto-japonez, fusese urât de toată lumea. De colegi, pentru oportunismul său incurabil şi lipsa de valoare literară, care însă treceau drept calităţi în ochii mai-marilor zilei, care-l răsplătiseră cu poala cu premii literare extrem de consistente financiar. De elevi şi studenţi, pentru că erau obligaţi să-i studieze cu lupa opera despre SERGHEI LAZO, completamente nulă din punct de vedere estetic şi neinteresantă. Cu toate astea, nu mi-a venit să cred, când am dat de un om care-l diviniza. Acesta este scriitorul Gheorghe Marin, care, în cartea sa de memorii, a încercat să-l spele pe Malarciuc şi să-l scoată basma curată, susţinând literă cu literă că acesta a ilustrat realismul socialist, fără să-şi fi dorit cu adevărat aceasta. Că realismul socialist i-a fost şi lui băgat pe gât.

Din această carte reiese că Gheorghe Malarciuc a ales să sacrifice cu bună ştiinţă adevărul despre Serghei Lazo dând la o parte biografia sa adevărată în favoarea uneia inventate pentru a-şi salva pielea. Preţul fiind însă o operă insipidă, care i-a făcut platcă pe cititorii săi. Aceeaşi operă însă l-a ajutat să scape din ghearele kaghebeului.

Gheorghe Malarciuc a devenit o bacantă a proletcultismului de nevoie, pentru a putea supravieţui, chiar şi dacă altele erau convingerile sale estetice şi politice, aşa cum ne asigură prietenul său. Care ne mai spune că, cu câţiva ani înainte de a-şi pierde libertatea artistică şi asta se întâmpla pe la sfârşitul anilor cincizeci, Gheorghe Malarciuc se pregătea să debuteze cu un volum de povestiri despre raportul dintre realitate şi istorie. Texte viguroase, bine scrise, care anunţau un scriitor adevărat. Din nefericire, îşi aminteşte Gheorghe Marin, un cenzor vigilent i-a citit manuscrisul şi a constatat că tânărul scriitor a încercat în prozele sale să recroiască istoria şi să înfăţişeze o altă istorie decât cea sovietică. Instantaneu, bomboana de pe tort s-a preschimbat în bomboana de pe colivă. Iar Gheorghe Malarciuc a căzut din pod în glod, devenind dintr-un promiţător tânăr scriitor un duşman al poporului sovietic, fiind dat afară din serviciu şi nepermiţîndu-i-se să mai lucreze în altă parte, după cum îşi aminteşte prietenul său Gheorghe Marin, în memoriile sale emoţionante.

La capătul câtorva ani de umilinţe, Gheorghe Malarciuc a bătut la uşa securităţii, cu căciula în mâini, după care a început să scrie într-o altă cheie. A făcut-o însă doar pentru a-şi salva pielea. Şi-a pus de bunăvoie belciugul în nas, doar de dragul familiei sale.

Dar, aşa cum susţine Gheorghe Marin, toată viaţa sa a trăit o mare dramă, pentru că altele erau convingerile sale estetice. Dar, pentru a supravieţui, le-a sacrificat. În timpul vieţii devenise celebru şi bogat, dar s-a ratat ca scriitor. Între moartea fizică şi cea spirituală, a ales-o pe ultima. Dar ar fi putut avea şi un alt destin literar, crede prietenul său. Dacă s-ar fi născut cu o jumătate de secol mai târziu.

În imagine, Gheorghe Malarciuc (foto de pe moldova.md)