Dumitru Crudu 
După ce a ieșit din taxi, a înmărmurit în mijlocul trotuarului, scociorând în poșetă, la intrarea în parc, cu spatele la mașinile care vâjâiau pe stradă și cu fața în geantă. Nu vedea și nu auzea nimic. Nu mă vedea nici pe mine care o priveam sfruntat și intrigat totodată. Deodată, și-a scos mobilul din geantă și obrajii i s-au împurpurat, iar tot corpul i s-a liniștit. Pesemne că asta și căutase, pentru că l-a lăsat să cadă înapoi în poșetă și a tras fermoarul. Cât ai clipi din gene, s-a așezat lângă mine pe bancă, și-a pus picior peste picior și s-a rezemat de spătar, închizându-și ochii.
Un bărbat înalt înțolit într-un costum alb venea din fundul aleii vorbind cu voce tare. Dacă nu aș fi văzut că discută la mobil, aș fi putut jura că e diliu. Ajuns în dreptul nostru, s-a oprit din vorbit la mobil și a exclamat uluit:
– Aliona, tu ești?
Femeia și-a deschis ochii și a vrut să fugă, dar bărbatul brusc s-a așezat între noi și a înșfăcat-o de braț.
– Acum nu am să te mai las să fugi nicăieri. Ce faci aici?
– Fumez.
Mințea și asta a înțeles-o și bărbatul care o ținea strâns de mână.
– Fumezi?
– Tocmai mi-am aruncat țigara. Nu mă mai strânge așa de tare că mă doare.
– Dar nu ai să fugi iar?
– Nu.
– Aliona, de ce naiba ai fugit impunându-mă să te caut prin tot orașul?
– Eu nu te-am rugat să mă cauți.
– Dar de ce ai fugit?
– Să nu-mi spui că nu știi de ce.
– Eu te implor să mergem acasă, pentru că toată lumea te așteaptă. Doar azi e ziua ta.
– Eu nu am să merg nicăieri.
– Te rog, Aliona.
– Nu, nu, și iar nu. Și apoi, nu sunt singură.
– Da cu cine ești?
– Nu vezi cu cine?!, i-a spus fata și i-a făcut cu ochii spre mine, care în tot răstimpul acesta am tăcut chitic, gândindu-mă cum oare să o tai din loc fără ca ei să mă observe, dar și amânând asta, pentru a afla ce naiba s-a întâmplat între cei doi.
– Tu te-ai combinat cu tipul ăsta? mă privea cu ochii bulbucați bărbatul îmbrăcat în costum alb.
– Bărbați de neînlocuit nu sunt.
– Și când l-ai cunoscut pe jaful acesta?
– Vorbește mai decent.
Nici una, nici două, bărbatul a sărit în picioare și mi-a ars o palmă că am căzut de pe bancă și el a tăbărât cu picioarele asupra mea. În loc să mă smulgă din mâinile lui, Aliona a ras putina, în direcția stadionului Dinamo. Văzând asta, bărbatul m-a lăsat în pace și a început să dea din picioare după ea.
M-am ridicat de pe asfalt și mi-am atins obrazul cu mâna: mă durea și mă ardea de mama focului. Plici, în palmă mi-a căzut o picătură de sânge. Apoi încă una și eu mi-am dus mâna la nas și degetele mi s-au îmbibat de sânge. Mi-am scos un șervețel din buzunar și mi-am tamponat nările.
Un tip îndesat a venit glonț spre mine.
– Nu te supăra, nu l-ai văzut pe domnul Pescaru trecând pe aici?
– Pe cine?
– Pe domnul judecător.
– Pe domnul judecător?
– Pe un tip înalt îmbrăcat într-un costum alb.
– Da, da, l-am văzut, i-am spus eu, a luat-o spre stadionul Dinamo. Fără să-mi mulțumească, tipul mi-a întors spatele și s-a urcat la volanul unui Jeep negru, și a ieșit în stradă, luând-o spre stadionul Dinamo, iar eu mi-am dus din nou șervețelul la nas, încercând să-mi opresc sângele care-mi curgea din nas.
