Dumitru Crudu
Mitingul se terminase și lumea se împrăștia. Oamenii veniți din raioane se îndreptau în mare grabă spre autobuze, spre deosebire de orășenii care părăseau piața în grupuri tot mai mici și cu pași șovăitori, parcă nevrând să plece. Și chiar nu voiau. Mitingul se terminase și ei nu mai știau ce să facă mai departe. Cât timp au strigat în piață, preluând din zbor scandările liderilor lor, se simțiră înaripați. Acum însă entuziasmul îi părăsiră și ei își târau, dezamăgiți și dezumflați, picioarele din piață. Ar fi dorit ca mitingul ăla să nu se mai termine niciodată și ei să tot scandeze în piață. În timp ce strigau, se simțeau transfigurați. Aproape că alți oameni. Aproape ca în adolescență când visau să cucerească și să răstoarne lumea. Umerii tovarășilor și privirile lor binevoitoare și ferme le insuflau o mai mare încredere în ei înșiși și îi făceau să uite de necazurile de acasă și să viseze.
Acum însă parcă-și pierduseră busola. Plecaseră de la tribună tovarășii Dodon și Usatâi, și în fața lor se căscă deșertul unei zile nesfârșite și ei habar nu aveau cum să-și omoare timpul. Cei care au venit la miting cu soția, au plecat imediat acasă, dar cei care au venit singuri stăteau în grupuri restrânse în jurul Arcului de Triumf, înveliți în steaguri roșii, cu degetul în gură, cu fața căzută și sastisiți de toate pe lumea asta, codindu-se ce să facă mai departe. De un lucru tot erau siguri că nu voiau să meargă acasă. Și au mers la o bere, la propunerea lui Piotr, pe o terasă din fostul parc Pușkin, unde au putut asculta în voie Ruskaia Radio și s-au grizat bine. În curând însă s-au plictisit să tot bea atâta și să nu se îmbete și atunci tot Piotr le-a propus să meargă la curve. După bere, la curve. Piotr și-a telefonat un amic foarte bun, acasă la care au și mers cu două taxiuri. Au dat buzna în casă toți deodată, umplând apartamentul cu un șmag înecăcios de bere și cu scandări contra guvernanților.
Până Renat a mers după fete, ei au golit două sticle de votcă și au păpat tot salamul pe care l-au găsit în frigider. Fără pâine. Piotr le povestea tot felul de lucruri picante despre fetele lui Renat, pe care le vizita după fiecare miting, înflăcărându-le imaginația.
De data aceasta însă, Renat veni doar cu o singură fată și ei au rămas și mai dezamăgiți. Cum, necum, dar erau șase bărbați zdraveni. Libidoul însă îi scotea din casă și au mers pe rând s-o vadă pe fata care îi aștepta în cealaltă cameră, așezată într-un fotoliu și cum intrau pe ușă, ea le făcea dezinhibată din mână și le zâmbea. Fata era cam pirpirie și cam urâțică. Dar alcoolul și poveștile lui Piotr îi excitaseră așa de tare, că au hotărât s-o facă poștă. Și au tras la sorți, cine să se ducă primul. Norocosul era Viorel, care se dezbrăcă din mers.
Așteptându-și prietenul să revină, au mai golit o sticlă de votcă. După Viorel, era rândul lui Serghei și acesta nu-și mai găsea locul și tot își lipea urechea de ușă. Prea mult timp trecuse de când acesta se izolase în camera vecină și răbdarea lui Serghei crăpă și a împins ușa. Dar în camera vecină nu era nimeni și atunci le pică fisa că Viorel fugi, împreună cu fata aia slăbănoagă. Nu puteau să fugă însă prea departe și au ieșit să-i caute. Peste drum de blocul lui Renat era un parc. Acolo, au și dat de Viorel cu fufa aia pe genunchi. Renat i-a smuls-o pe fată din brațe, iar Piotr începu să-l ciomăgească. După ce-l lăsă pe Viorel într-o baltă de sânge pe alee, s-au retras, cu fata în mijlocul lor, în apartamentul lui Renat.
După ce își reveni și Viorel în simțiri, urcă scările și sună la ușă, dar nimeni nu-i deschise. Tovarășii săi erau înăuntru, știa asta după chicotelile pe care le auzea. Dar nimeni nu voia să-i deschidă ușa și atunci Viorel ieși în curte și începu să scandeze sub geamurile lui Renat. Dar pentru că nu-și putea aminti alte lozinci decât alea contra guvernanților pe care le strigase azi-dimineață la miting, le scandă tot pe acestea, sub geamurile intens luminate ale lui Renat.
Foto de pe jurnalistii.ro
