Dumitru CruduDumitru Crudu
18.01.2018

A căzut Tudose

Cel care mi-a spus că a căzut Tudose a fost nea Ilie, gunoierul din blocul nostru, și un foarte bun prieten al meu. Veneam de la magazin, cu un bidon de apă mutându-l dintr-o mână în alta, pentru că nu mai aveam apă, după ce s-a spart o țeavă astă-noapte, și mă gândeam la vrute și nevrute, când acesta m-a oprit și mi-a spus că a picat Tudose.

Îl priveam uluit, nevenindu-mi să-l cred.

-Uită-te aici, mi-a mai spus el, dacă nu mă crezi, și a intrat pe mobil și mi-a arătat știrea.

-O-ho-ho, am exclamat eu uimit, și am fluierat.

Bidonul era foarte greu și devenea tot mai greu cu fiecare clipă care trecea, dar nu voiam să-l pun jos, pe asfaltul murdar.

-Asta da lovitură,  a rostit el , nu-i așa?, dar nu mi-a mai așteptat răspunsul, pentru că tocmai atunci a sosit autogunoiera și el a împins containerul cu gunoi spre stradă și a intrat în vorbă cu colegii lui, care au apucat de mânere lada de fier și-au golit-o în benă.

Eu am intrat în bloc, uimit că a căzut guvernul.

În timp ce urcam scările, mi-am adus aminte de lansarea cărții mele de proză, „Moartea unei veverițe” , la Iași, și despre poveștile incredibile pe care mi le-a povestit  Radu Ghilaș despre cum a trecut el o pisică peste graniță, fără să o declare.

Mi-a sunat telefonul și mi-am părăsit gândurile.

-Ne-au dat apă, mi-a spus nevastă-mea, iar asta însemna că degeaba mai căram bidonul ăsta cu apă, care-mi rupea mâinile.  De afară, prin ferestrele deschise de pe palier se răspândea vocea lui nea Ilie, care-i povestea altcuiva despre cum a căzut Tudose. Deși nu mai aveam nevoie de bidonul acela de apă, totuși, continuam să-l car. Mai știi, poate mâine iar se va sparge țeava.

 

(sursa foto: ziuaconstanta.ro)