Un Președinte decent

În ce mă privește, nu am așteptări foarte mari de la viitorul Președinte al României. Mi-am cam consumat fondul de investiții de încredere – și e rîndul politicienilor noștri să refacă acest fond simbolic, al meu și al multora dintre cetățenii României dezgustați de aranjamente, blaturi, valuri de insulte, coterii transpartinice și retorisme de varii culori ideologice. România dezamăgită de întreaga clasă politică este o Românie cu pondere tot mai mare – iar vina nu este a cetățenilor „proști” (dar mulți), „îndoctrinați” (de cine?), „nostalgici” (majoritatea celor sastisiți este formată de tineri, de la generația „decrețeilor” pînă la cei care vor vota acum pentru prima oară). Vina este chiar a actualei clase politice, în care schimbul de generații, vizibil, n-a echivalat nici cu o creștere a profesionalismului, nici cu una a nivelului de onestitate și decență publică. Aici ne aflăm, aceasta este situația.

Cum o gestionăm? Merită să ne implicăm?

Voi spune că da, merită; mai mult, că este esențial ca fiecare cetățean al României să asume individual perspectiva comunității și societății în care trăiește. Nu trăim în pustie; trăim aici și acum, cu acești actori politici, cu acest material uman și profesional. Iar de votul cetățenilor României depinde însuși felul în care va arăta România în următorii ani. Pe fondul apatiei și al indolenței, al jemanfișismului și al „distracției” au apărut de atîtea ori, în istorie, grupări și mișcări extremiste, încît eu prefer milioane de cetățeni care votează, fie și cu o doză de dezgust, unei situații de absenteism ce favorizează tocmai non-socialul, non-comunitarul și, firește, non-individualul. Iată de ce, cu ani în urmă, întreaga Opoziție a susținut mersul la vot pentru a-l susține pe Ion Iliescu împotriva lui Corneliu Vadim Tudor. Prin prisma standardelor democratice ale Opoziției de atunci, Ion Iliescu era răul mai mic.

Pe de altă parte, după cum se vede și din Anii romantici, cartea de memorii a Gabrielei Adameșteanu, politicienii noștri sînt foarte simpatici și curtenitori cîtă vreme se află în Opoziție. Odată ajunși la Putere, atitudinea și comportamentul lor se schimbă. Aerul tare al înălțimilor îi amețește; fostul opozant s-a urcat pe soclu și este deja statuar. Ce-mi doresc, în primul rînd, de la viitorul Președinte este să devină statuie cît mai tîrziu; dacă nu e foarte dificil, după încheierea mandatului ori mandatelor domniei sale. Îmi doresc să rămînă un om normal, cu scaun la cap, așa cum e acum, și să nu se îmbete cu succesul în alegeri, fiindcă electoratul azi te votează, iar mîine votează pentru suspendarea ta…

S-a înțeles că nu votez cu actualul Premier, dl Victor Ponta, al cărui comportament s-a vădit anormal atît în Opoziție, cît și la Putere; ci cu contracandidatul său, dl Klaus Iohannis, care vorbește, e drept, mai rar, dar a făcut mai mult decît gureșii săi competitori. M-aș bucura ca dl Iohannis să cîștige și ca o contrapondere la torentul de vorbe de pe Dîmbovița. Printre atîția oratori, retori și limbuți, nu strică să avem și un om politic care mai și tace și mai și face. Acum, ce-o să facă dl Iohannis, în caz că iese Președinte, vom vedea. Așteptările mele nu sînt maximaliste, ci pe vectorul răului celui mai mic. Cred că dl Iohannis nu poate fi mai rău decît domnii Iliescu, Constantinescu și Băsescu, în postura de președinte al României; ci că oferă loc și perspectivă de mai bine.

Mi-ar plăcea să avem un Președinte civilizat, care nu confundă comunicarea cu cetățenii cu manipularea lor; și care să termine, o dată pentru totdeauna, cu populismul ca rețetă de succes în România. Un Președinte de stat trebuie să aibă, în viziunea mea, o anumită prestanță și să se comporte la înălțimea funcției pe care o ocupă. El trebuie să fie un Președinte pentru toți românii, nu numai pentru cei care l-au votat, pentru cei de o culoare ideologică, pentru tovarășii de idealuri sau de afaceri. Trebuie să fie un garant al respectării legii, nu un decident abuziv, care o încalcă din oră-n oră; și trebuie să aibă diplomația, tactul, calculul exact de compromis din orice construcție politică și societală. Fanaticii unei singure idei, oricît ar fi aceasta de nobilă, nu se potrivesc cu funcția de Președinte. În loc de un viitor Președinte care vorbește mult, dar pe o singură idee-forță (Justiție), eu prefer și aleg un Președinte care vorbește puțin, dar are mai multe idei. Aici a cîștigat, în inima și mintea mea, dl Iohannis competiția cu dna Macovei, excepțională în rolul de apărător al dreptății, dar prea puțin adecvată funcției la care aspiră.

Voi încheia prin a spune că nu avem candidați ideali și că nici nu trebuie să ne dorim așa ceva. Idealul nu există în politică, după cum nu există în practica socială. E bine însă că avem niște candidați decenți (s-a înțeles că nu mă refer nici la dna Udrea, nici la dl Diaconescu), dintre care putem alege – cu speranța că viitorul Președinte va rămîne un om cu scaun la cap, echilibrat și moderat, fără sentimentul că lumea începe și sfîrșește cu el.

Îmi doresc, pentru țara mea, un Președinte decent.

Observator Cultural, octombrie 2014

Din volumul „Aproape liber”, Curtea Veche Publishing, 2016

Pentru comenzi online, intrați aici:
Dacă doriți să primiți cartea împreună cu autograful & dedicația autorului, nu uitați să specificați acest detaliu în momentul când comandați online/telefonic.

(sursa foto: dcnews.ro)