După douăzeci și cinci de ani

Dacă mă gîndesc în ce epocă s-a format generația mea (a decrețeilor) și o compar cu epoca următoare, în care trăim acum, importanța momentului Decembrie 1989 devine una – pe drept cuvînt – istorică.

Oricît de rău-intenționat ar fi cineva sau oricît de întinsă i-ar fi ignoranța, a califica negativ Revoluția din 1989 este ceva ce depășește marginile înțelegerii și limitele toleranței. Asta nu i-a împiedicat pe destui comentatori să se refere în deriziune la ea. Sînt cei care au tremurat cîteva zile după 22 decembrie 1989, activiștii și securiștii ascunși strategic, pînă să treacă valul, și reapăruți, apoi, pentru a se reprofila ca oameni de afaceri, capitaliști construind capitalismul, politicieni făcînd politica țării, jurnaliști predînd lecții de democrație… Și totuși, și totuși, ei au tremurat cîteva zile bune în decembrie 1989, iar tremuratul lor nu s-a datorat temperaturilor scăzute, ci panicii că va urma un proces al comunismului.

Se pune imediat întrebarea: dacă acest proces ar fi fost derulat atunci, iar judecarea cuplului Ceaușescu nu ar fi fost făcută în regim de urgență, după o parodie de judecată, sub pretextul unor „teroriști” apăruți oportun în cadru, ar fi arătat altfel societatea românească? Răspunsul meu e da, fiindcă substanța unei democrații și structura ei sînt indisociabil legate de respectul legilor – și cel mai odios criminal are dreptul la un proces.

Pînă la urmă, România tot a ajuns însă unde merita să ajungă, fie și cu întîrzierile datorate elementului reacționar, cum ar fi spus Lovinescu. Odată granițele deschise și barierele căzute, odată eliminată Cortina de Fier, țara noastră a intrat în Europa la care visase atît, și a intrat încă înainte de aderarea, formală, la Uniunea Europeană. Am redevenit europeni cu mult înainte de 2007, și am redevenit, pe cont propriu, de fiecare dată cînd am citit un ziar occidental cumpărat de la tarabele unde pe vremuri se găseau numai gazetele Partidului unic; și cu fiecare pagină de ziar liber întoarsă. Revoluția s-a actualizat și reactualizat în toate momentele noastre de libertate și de exersare firească a ei – așa cum, de cealaltă parte, totalitarismul s-a reinsinuat în gesturile noastre scrîșnit-autoritare, în convingerea că dreptatea ne aparține în exclusivitate, în dorința ca „adversarul” să tacă ori să dispară.

Altfel spus, o Revoluție nu este pentru mine numai un moment, iar o gîndire totalitară nu se suprapune cu necesitate totalitarismului istoric. Nu spun, precum clasicii în domeniu, că o Revoluție trebuie să fie permanentă, dar susțin că Revoluția din 1989 este apărată și ilustrată prin comportamentul public al fiecăruia, de un sfert de veac încoace, prin ceea ce a apărat și ceea ce a criticat ea sau el, prin raportarea continuă a unei conștiințe morale și cetățenești la agenda actualității din ultimii douăzeci și cinci de ani. În acești ani nu mai putem da vina pe Ceaușescu, pe Partid, pe Securitate pentru faptele și gesturile noastre. În acești ani, sîntem singurii responsabili pentru ele.

Este o șansă extraordinară a generației decrețeilor că momentul Decembrie 1989 a venit cînd eram tineri absolvenți de facultate, de liceu sau de școală generală; dar este și o dificultate pe care trebuie să o conștientizăm în gestionarea libertății de care beneficiem de un sfert de secol. E o șansă pe care părinții noștri nu au avut-o și pe care bunicii au așteptat-o îndelung, dramatic și tragic, cu gîndul că „vor veni americanii”. Astăzi, cînd americanii și occidentalii sînt mai prezenți la noi decît în Statele Unite și Occident, Revoluția din 1989 se face, iar și iar, cu fiecare secvență dintr-o realitate atît de familiară și cu fiecare hamburger consumat la McDonald’s, cu nasul în smartphone și cu wifi fără parolă. Da, acolo, aici, peste tot este Revoluția din 1989, care a rupt sistemul totalitar, centralist, etatist și ceaușist, și a făcut să se nască, pentru generația mea și pentru toate celelalte, o lume nouă, cu vieți altfel.

În memoria celor care au murit în Decembrie 1989 putem aprinde o lumînare, nutrind în continuare speranța că, pînă la urmă, responsabilii vor plăti.

Suplimentul de Cultură, decembrie 2014

Din volumul „Aproape liber”, Curtea Veche Publishing, 2016

Pentru comenzi online, intrați aici:
Dacă doriți să primiți cartea împreună cu autograful & dedicația autorului, nu uitați să specificați acest detaliu în momentul când comandați online/telefonic.