Daniel Cristea-Enache
De 1 Decembrie, în fiecare an după Revoluția din 1989, aniversăm Ziua Națională a României.
Autoritățile în stat, prin reprezentanții lor, țin discursuri (făcute de obicei de consilieri, dar citite cu patos); are loc o paradă; se ridică steaguri; se binecuvîntează, de către un înalt prelat, cinstita adunare. Reporterii sînt pe teren și transmit live. Într-un frig deloc mobilizator, oamenii „obișnuiți”, fără funcții înalte și fără salarii decente, se bucură ca și cum ar fi ziua lor. Poate că, de fapt, ziua lor și este.
Poate că întreg aparatul de stat pus în mișcare de 1 Decembrie s-ar cuveni să se „miște” mai mult în timpul anului, în cotidianul existenței românilor, în desfășurătorul vieților noastre de zi cu zi. Poate că autostrăzile promise de un sfert de secol ar trebui să fie, în fine, finalizate. Poate că profesorii care-i învață pe copiii noștri carte ar trebui să fie, în sfîrșit, mai bine plătiți și tratați cu respect. Poate că legea ar trebui să fie aceeași pentru toți și privilegiile să nu mai fie admise în România. Poate că, într-un sistem meritocratic, cel care muncește mai mult și mai bine ar trebui să primească mai mult, iar cel care trage chiulul în Parlament sau oriunde altundeva să fie trimis la recalificare profesională. Poate că…
Vreau să spun că a trage salve și a ridica drapelul de 1 Decembrie nu înseamnă nimic dacă aceste acte simbolice nu vin dintr-un patriotism substanțial și autentic. Dimpotrivă, e vorba de o ceremonie goală, de un simulacru de sărbătoare, de o pretinsă iubire de țară. Cam toți corupții, toți penalii, toți agramații iubesc România de nu mai pot – dar asta nu i-a împiedicat să scoată sume uriașe din România și să le țină în off-shores. Cam toți acești „patrioți” iubesc România de 1 Decembrie și o fură în restul zilelor anului. E ca și cum, la paradă, din zece oameni care se emoționează, l-am vedea pe unul dintre ei cu mîna prin buzunarele celorlalți. Asta pare o exagerare – dar nu cu așa ceva se ocupă prăduitorii României și ai românilor în beneficiu personal?
Nu știu cum se face, dar în timp ce românii cinstiți se bucură de 1 Decembrie, românii necinstiți se bucură în restul anului: la capătul fiecărei luni, din cele douăsprezece, sume în euro, cu multe zerouri, trec în conturile „patrioților”. În timp ce românii aflați la muncă în Italia, în Spania trimit acasă din banii cîștigați acolo de ei, cu sudoare, șmecherii patriotici se gîndesc la alte și alte combinații avînd eterna vacă de muls: bugetul de stat. O, dulce Românie, ce averi s-au făcut prin mulgerea ta!
*
A fi român înseamnă pentru unii a-i urî pe alții. Ești român? Atunci e musai să-i urăști pe maghiari („bozgori”), pe rromi („țigani”, „ciori”) și pe evrei („jidani”). Dacă lucrurile merg rău în România, e din cauza lor.
Totuși, sentimentul acesta al românismului cu excludere acoperă, în năclăiala lui „patriotică”, o distincție elementară: aceea între cetățenie și etnie. A fi cetățean român nu echivalează cu a fi etnic român. Poți să fii cetățean român, dar să fii sas, ori lipovean, ori italian. Un chinez cu cetățenie română nu-ți va explica niciodată că „de la Rîm” se trage, pentru că totuși capitala Imperiului care a cucerit și a colonizat Dacia e în altă parte decît China. În mod simetric, a fi etnic român nu exclude a avea o altă (sau dublă) cetățenie. Eu însumi am prieteni cu dublă cetățenie: română și americană. Avînd ei cetățenie americană, încetează să mai fie etnic români?
Odată făcută distincția cuvenită, vom conveni că prin cetățenie vin atît drepturile, cît și obligațiile presupuse de ea. Un maghiar, cetățean român, are exact aceleași drepturi și obligații ca un român, cetățean român, și ca un chinez, cetățean român. La fel, un român, cetățean american, are exact aceleași drepturi și obligații ca un american, cetățean american, ca un maghiar, cetățean american, ca un chinez, cetățean american. Decît să tragem granițe despărțitoare între români și maghiari, români și rromi, americani și mexicani, englezi și indieni, germani și turci, e mai firesc să spunem și să credem următoarele. Indiferent de etnia cetățeanului unui stat, cetățeanul acelui stat are aceleași drepturi și aceleași obligații ca toți cetățenii statului respectiv, etnic diferiți.
*
A fi român nu trebuie să implice ori să presupună rușinea de a fi român. Rușinea poate fi colectivă, așa cum s-a întîmplat cu germanii prinși în delirul lui Hitler sau cu românii prinși în paranoia lui Ceaușescu, dar ea, odată asumată, trece de la sine. Rușinos nu este să fi crezut în Ceaușescu în 1968; rușinos este ca în 2016 să fii nostalgic după Ceaușescu.
Este suficient să fii lucid, e destul să fii rezonabil, ajunge să fii rațional și de bună credință pentru ca rușinea de a fi german sau aceea de a fi român să se spele.
*
Chiar vă iubiți țara, domnilor politicieni? Dacă da, eu vă fac următoarea sugestie. Cînd se termină zilele libere date odată cu 1 Decembrie, încercați să ne mințiți mai puțin și mai rar; să ne mințiți de nevoie, nu de voie.
