Fond sonor: Otis Rush – It Takes Time (Cobra Session)
Cum tot citesc pentru voi de peste doi ani numai capodopere, a venit vremea să degust şi o carte „genială” (cum susţine Uncut). Cartea genială nu este un roman, ci mai degrabă o adunătură de eseuri, panseuri, fraze cu elice, toate avînd scopul de a demonstra că bărbaţii cu bani, putere şi o anumită vîrstă devin anxioşi, obosiţi, plictisiţi, nemaiputînd fi scoşi din această deplorabilă stare decît de fetiţe. Autorul este licenţiat în ştiinţe cognitive, trăieşte drama bărbatului căruia i se apropie andropauza şi scrie un text în care îndeasă absolut tot ce-i trece prin minte plecînd de la judecăţile lui Freud şi Lolita lui Nabokov. Personajul principal nu are nume, putînd fi oricine dintre cei ce au de toate şi sînt trişti, dar, în general, lucrează la o bancă de investiţii, ajunge în Coreea, cere o profesionistă, vine o puştoaică, omul se îngroapă într-un cunilingus de 45 de minute, fata-i spune că mai are doar un sfert de oră, el se trezeşte buimac din ce făcea şi trece la treabă dîndu-ne o avalanşă de detalii anatomice, după care apare primul citat din Iliada. Se vor ivi grămezi de asemenea versuri (şi din Odiseea şi Eneida) pe tot parcursul cărţii, pentru dezorientarea cititorului cu pantalonii-n vine, ne găsim în faţa unui scriitor cult, ne face şi nou cultură, şi, după altceva grecesc, ne zice ce se întîmplă cu animalele cu un cîrlig la capătul penisului. Ni se explică şi cum se spune la fete în turcă, în japoneză, în afrikaans, în indiana seri, în română nu. Nu are absolut nici o importanţă că nu mă interesează cum se spune la fete în afrikaans, aflu. Aflu şi că fostul prieten al, să-i spunem generic, domnului X, e poliţist, şi-i chemat la o partidă de sex în trei, Penny (iubita lui X) părînd a fi fericită. După vreo două pagini pornografice unde apar toate cuvintele îndrăgite, sîntem înştiinţaţi că prima oară cînd a simţit că îmbătrîneşte, X a încercat bungee jumping, alpinism, heroină, a zdrobit capul unui şoarece cu piciorul de masă, degeaba, tot puştoaicele sînt soluţia, apa vie, gerovitalul. Paragraf despre soţi şi soţii, consideraţii cognitive despre sex, erecţii, masturbări în baie cu privirea ţintă la iubita care se masturbează-n poză, pentru că „Atunci cînd Odiseu s-a întors acasă, el şi Penelopa nu s-au giugiulit. Şi-au tras-o”.
Vedem oameni morţi, mergem în cimitire. Aşa zice Kelman că facem oriunde am călători. Şi, cum călătoreşte în 240 de pagini pe tot globul, era inevitabil să intre şi-n afirmaţii definitive („iubirea este invenţia presei”), nostalgii – după ce i-o pune de cinci ori unei fete la Amsterdam „îi pare realmente rău de ea” –, gînduri despre rata divorţurilor în rîndul militarilor, industria porno din SUA, şi, mai ales, etimologii, de pildă originea cuvîntului cunt (termen argotic şi peiorativ pentru organul sexual feminin). După cîteva loopinguri lingvistice, ni se dezvăluie că Homer a folosit cuvîntul knopis („faţă de cîine”) pentru desemna femeile dar mai ales pe Elena. Şi uite aşa se ajunge pe firul cognitiv la cunning, apoi la cunning cunt („pizdă vicleană”), n-am înţeles prea clar ce legătură e între faţa de cîine, războiul troian şi cunilingus, dar m-am simţit îmbogăţit sufleteşte, mai ales după inedita frază „Totul e permis în dragoste şi război”, mi-am notat-o, am notat şi numele unor personaje din Războiul stelelor, cultura lui Nic nu cunoaşte margini, în ciuda blazării („În final, cu ce altceva ne alegem?”, concluzia fiind că ne alegem cu fetiţe postpubere), a Vietnamului, a apei de pe sînii ei, se succed etimologia lui cock, decadenţa romanilor (care s-a produs „pentru că au preţuit materialismul nu prea mult, ci prea puţin”, ca dacii), felaţii, divorţuri, înc-un un pic din Iliada, şi gata.
Notă asupra traducerii: în română nu se spune „suge-mă”, ci „suge-mi-o”. Vine din latină.
*Nic Kelman – Fete, Editura Trei, 2008
Imagine de pe gettyimages.dk
(text apărut în „Ursulețul lui Freud”, Curtea Veche Publishing, 2015)