Valeriu Cristea
Plin de o sîrguință voioasă, căci îmi place ceea ce fac, amestecată însă și cu puțină îngrijorare și teamă: voi reuși oare să execut întocmai mișcările prescrise, nu voi greși cumva într-un moment sau altul al exercițiului, țin cu toată puterea de care sînt capabili pumnii mei de copil de 5-6 ani marginile, acum foarte apropiate, ale cearceafului imens (mi se pare mie) ce fusese deja strîns, concomitent, cu ambele mîini și la cele două capete, pînă ce devenise un fel de frînghie foarte groasă. Le țin cît pot de tare și mă las încetișor, cu toată greutatea corpului, pe spate, așa cum mi s-a indicat.
La cealaltă extremitate, departe, se află mama, care m-a instruit pentru acest exercițiu inedit pe care îl conduce, fiindu-mi în același timp parteneră. Miroase a rufă curată, proaspăt spălată (unul dintre cele cîteva lucruri care te pot face fericit pe lumea aceasta). Ne aflăm – cred – în camera cea mare, unica de fapt, în locuința noastră din satul C.
Ceea ce facem, eu și mama, e și treabă (întindem rufele, le pregătim pentru călcat), și joacă, și un fel de surprinzătoare gimnastică. Și mai e încă ceva: datorită acestui „ceva” scena mi-a rămas probabil întipărită în memorie și mă tulbură.
Timp de un minut-două, cît durează operația, eu și mama sîntem legați prin acea legătură trainică pe care o formează frînghia de pînză albă și plăcut mirositoare, bine întinsă, încordată la maximum: dacă unul dintre noi ar scăpa, din neatenție, capetele, sau le-ar da dinadins drumul, ca să facă o glumă, celălalt ar cădea – Doamne ferește! – pe spate.
Astfel încît tragem cît putem de cearceaf și unul de altul, menținîndu-ne cu plăcere și spaimă într-un echilibru ce ne face inseparabili. Îndeletnicire gospodărească, distracție, „sport”, întinsul rufelor mari era în plină domesticitate și un ritual (de aici emanația de gravitate a scenei). Un ritual tainic (chiar și pentru noi), un ritual ce ne lega, la propriu.
–
Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)
