Din amintirile de război ale domnului colonel B-llo (unul din oamenii cei mai respectabili pe care am avut norocul să-i cunosc în copilăria mea). Trei execuții: un nefericit acuzat pentru o vină oarecare și suspectat de a fi evreu e dus să fie împușcat, el protestează, se jură că nu e vinovat și nu e evreu, plînge, se tîrăște în genunchi, oferă călăilor săi singurul lucru de preț pe care îl avea asupra lui: o tabacheră de argint; se dă astfel în spectacol fără rușine un timp, apoi brusc, ca prin farmec, se potolește, nu mai spune nimic, nu mai cerșește îndurare, nu se mai împotrivește; cine poate ști ce s-a petrecut în sufletul acestui om, din care, pe neașteptate, a apărut un cu totul alt om? A obosit, s-a resemnat, a căzut într-o stare de prostrație, sau, dimpotrivă, în măscăriciul spaimei de moarte s-a deșteptat în chip misterios o nemaiașteptată de nimeni demnitate, puterea de a-și îndura sfîrșitul iminent. Parcă o mînă invizibilă și răcoroasă i s-a pus pe fruntea înfierbîntată de nebunia terorii, liniștindu-l ca pe un copil înfricoșat de fantasme…
Trei flăcăi, trei olteni, înalți și drepți ca brazii, legați, fiecare, de un par; încercaseră să dezerteze, dar nu ca să treacă linia frontului, ci ca să se întoarcă acasă (se săturaseră, desigur, de războiul acela străin, dus departe de țară) și ajunseseră astfel în fața plutonului de execuție; nici unul din ei n-a dat vreun semn de slăbiciune; doar cînd primul a fost împușcat, ceilalți doi, împinși de o curiozitate implacabilă, decentă și absurdă în același timp, au întors capul spre el, să vadă o clipă mai devreme „cum este”; al treilea a mai întors o dată capul, apoi a venit și rîndul lui…
Într-un oraș, după încetarea luptelor, pe înserat, cînd ziua se îngînă cu noaptea, pe o mare arteră comercială: „în primul moment am crezut – povestea domnul colonel B-llo – că erau paltoane și haine expuse pe umerașe în stradă, în fața magazinelor, cum se obișnuia înainte de război”. Peste cîteva secunde a înțeles însă că ceea ce vedea era un șir interminabil de spînzurați…