
Primisem fiecare cîte o păpușă (din celuloid?): sora mea – un „negru” foarte cafeniu, iar eu – o blondă delicată, cu „pielea” alb-roză și cu o față drăguță, a cărei fizionomie constat că n-am uitat-o nici pînă azi. În ciuda evidentelor deosebiri „rasiale”, eram convins că ele erau, ca și noi, soră și frate. Au făcut parte multă vreme din viața noastră, dovedindu-se remarcabil de longevive pentru condiția lor de păpuși date pe mîna unor copii. În adolescență și chiar în tinerețea noastră, ele (sau resturi din ele) mai existau încă și nu știu cînd le-am pierdut urma.
În 1972 le-am reîntîlnit, însă, spre marea mea emoție și uimire, peste mări și țări, în timpul unei călătorii în Cuba; numai că acum erau vii! Invitați (eram doi scriitori și un sculptor) de gazdele noastre să vizităm o creșă-model din Havana, am străbătut (mă refer la mine) fără prea mare interes (nu era tocmai instituția pe care ardeam de nerăbdare s-o vizitez) sală după sală, pînă cînd – într-una din ele – am fost zguduit, și doar în acest fel „pedepsit” pentru indiferența mea, de un puternic recul, zărind dintr-o dată, în mijlocul unui grup de copii de toate culorile (mi-au sărit pur și simplu în ochi), un băiețel negru și o fetiță blondă, „europeană”.
Ședeau unul lîngă altul, în capul oaselor, întocmai așa cum ședeau, cînd ne jucam cu ele, una lîngă alta, frînte din mijloc și cu picioarele întinse și depărtate, vechile noastre păpuși, depuse să se odihnească pe divan, pe masă, pe vreun dulap sau pe vreun scaun.
––
Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)
(sursa foto: louloustarfashions.blogspot.com)