Soldatul cel bun

Foarte deosebit de tînărul ce nu avusese răbdare să stea decît cîteva minute la noi, venise totuși împreună cu el și poate chiar, într-un fel, se înțelegeau, erau prieteni. Nerăsfățat de soartă, dar parcă imposibil de zdrobit, de o resemnare măreață, resemnarea celor puternici, care știu ce știu, adică totul, de un echilibru sufletesc greu de clintit, înțelept și decent, omul acela mi s-a părut în primul rînd extraordinar de bun.

Cred că purta în ranița lui de ostaș (pe care poate chiar o avea la el) nu bastonul de mareșal, ci toiagul unui sfînt. Inima lui de aur mi-a luminat o seară a copilăriei. Sînt convins că un om nu devine sau nu rămîne om dacă nu întîlnește în viața lui un anumit număr de oameni buni. În ce mă privește, am început să-i număr din seara aceea de iarnă gălățeană, atunci cînd am înțeles că ei există și că trebuie să existe, ca o a doua familie a noastră, mai mare și mai risipită, dar nu mai puțin necesară decît cea de sînge, familie a cărei reunificare totală și contopire afină cu prima ar fi chiar paradisul.

Mi-am amintit de-a lungul anilor de multe ori de soldatul acela simplu și bun căzut ca din cer în locuința noastră de pe strada Cazărmii nr. 84 bis. Ce s-a întîmplat cu el? A murit în război, în drum spre Berlin? Sau a scăpat cu viață și s-a întors la colhozul lui în care nu se hotăra să intre? În timp ce lucram la Dicționarul personajelor lui Dostoievski, mi-a trecut prin cap (simțeam că o legătură există) să i-l dedic – cu o lungă explicație – și lui, soldatului necunoscut ce a intrat în casa noastră din Galați doar ca o forță a Binelui.

—

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)