Război

În 1942 mi-a căzut în mînă o revistă a cărei copertă în culori reproducea (de aici certitudinea anului), pe toată mărimea ei, fotografia în profil a unui soldat german aflat în campanie (de vară), îmbrăcat într-o cămașă cu mîneci scurte, cu brațele îndoite din cot și sprijinite pe automat, cu cunoscuta cască pe cap și cu privirea în zare. O fotografie, evident, propagandistică: înfățișarea soldatului era redutabilă și în același timp se voia nobilă.

Pot afirma că propaganda antonesciană nu a reușit să mă influențeze, deși aveam numai cinci ani; nu a reușit să-mi trezească simpatia pe care voia s-o cultive publicînd acea fotografie; și totuși, fotografia a avut un rol important în existența mea, însă în alt sens, revelîndu-mi pentru prima oară realitatea teribilă a războiului, dramatismul vieții de front, în care tensiunea așteptării e poate mai cumplită decît încleștarea propriu-zisă.

Pentru mine războiul a început numai după ce am privit acea fotografie, care mi-a declanșat intuiția a ceea ce el însemna. Intuiție fundamentală, activă pînă azi în reprezentările mele despre lupte și despre front, deși între timp am citit atîtea cărți și am vizionat atîtea filme pe această temă. Războiul e, în primul rînd pentru mine, ceea ce am simțit atunci că este.

–-

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

(sursa foto: germanpostalhistory.com)