Prima zi de război

De prima zi de război îmi aduc aminte ca de o zi, e drept, neobișnuită, ieșită din făgașul celorlalte, însă mai degrabă năstrușnică decît înfricoșătoare; o oarecare agitație domnește atît în casă, unde noi, copiii, am fost băgați sub pat (punîndu-ni-se astfel la dispoziție o nouă și interesantă zonă de explorat), și unde, prin crăpăturile și interstițiile obloanelor închise (o altă măsură luată de părinți pentru „protejarea” noastră) pătrundea plăcuta lumină a unei frumoase zile de vară, cît și în afară, în văzduhul răsunînd, mai întîi, de vibrațiile unor avioane ce trec în zbor razant deasupra orașului, apoi de ale cîtorva explozii îndepărtate.

Nu înțelegeam prea bine (deși în același timp înțelegeam totul) semnificația acestor evenimente aeriene și simțeam doar îngrijorarea și panica părinților noștri, care nu ni se transmit. Mai mult decît prima zi de război m-a impresionat o pisică galbenă: murise și pe bot îi umblau deja grăbite furnici (unde și cum am văzut-o, de ce leșul ei nu fusese imediat aruncat?). A fost prima întîlnire cu moartea, cu mila și oroarea pe care ni le stîrnește, întîlnire pe care am ținut-o bine minte căci, deși în succesivele noastre locuințe și în biografia mea afectivă au existat mai multe pisici, le-am evitat întotdeauna pe cele cu blana galbenă, ce mi se par de atunci funeste.

–-

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

(sursa foto: weheartit.com)