Pe ce a pus El piciorul?

Pe ce s-a sprijinit Dumnezeu, pe ce a pus el piciorul cînd a făcut Pămîntul (din moment ce acesta nu exista încă, fiind doar pe cale de a fi creat), m-am trezit întrebînd la vîrsta de cinci ani. Întrebare oarecum asemănătoare aceleia (cum e posibil ca Dumnezeu să fi făcut mai întîi lumina și abia apoi soarele și stelele) pe care Smerdeakov o adresează la o vîrstă ceva mai înaintată – de 12 ani pare-mi-se – educatorului său, bigotul Grigori, și la care, drept răspuns, primește o palmă.

Eu nu am fost pedepsit pentru îndoiala mea, interpretată de cei din jur, dimpotrivă, ca o dovadă de istețime. De altfel, întrebarea mea, cel puțin inițial, era lipsită de orice ironie smerdeakoviană, de orice intenție de hulă (apoi, fiind lăudat pentru ea, am repetat-o poate cu altă intonație, de pe o altă poziție, ca să zic așa); ea exprima doar o nedumerire, incapacitatea mea de atunci de a depăși granița reprezentărilor materiale, de a concepe spiritul. Dumnezeu trebuia să aibă neapărat picior, iar piciorul ceva pe care să se reazeme.

–-

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

 (sursa foto: watercolorjournal.files.wordpress.com)