Ostilitate

În B. am simțit mai întîi – era ceva cu totul nou pentru mine – ostilitatea, ostilitatea unui alt om față de mica mea persoană, pînă în acea clipă ferită de asemenea încercări. Am simțit-o venind într-o zi ca o suflare de vînt rece, necunoscut, dinspre baba Depa, a doua soție a bunicului dinspre mamă, cea care se temea de hoți si striga noaptea în somn pe turcește, pe atunci deja de mulți ani văduvă și locuind cu noi. Spunea ceva (acum vorbea bulgărește) din care se putea înțelege că semănam tare mult cu tata, dar că această asemănare nu prea îmi face cinste.

Ca să fiu drept cu ea, sînt convins că în alte împrejurări, nu o dată, se purtase afectuos cu mine. În acea zi însă, cine știe ce gest de-al meu sau expresie a feței i-a amintit de „ginerele” ei (era mama vitregă a mamei). Lipsa de simpatie față de tata, momentană, cauzată de vreun diferend trecător, sau perseverentă, de durată, consolidată pe o conviețuire nereușită (nu știu și nu vreau s-o știu) a contaminat și atitudinea ei față de mine. Un transfer de sentimente, de care mai tîrziu, cînd am devenit eu însumi „bătrîn” (hai să mai pun ghilimelele), n-am fost, în cîteva circumstanțe, nici eu cu totul străin. Începusem acum, se vede, să semăn cu baba Depa.

În orice caz, i-am înțeles ieșirea (atît de omenească la urma urmei), ostilitatea momentană față de mine și am iertat-o de mult pentru că nu s-a putut stăpîni să mi-o arate. În această împrejurare poate, sau în alta, mi s-a imprimat în memorie cuvîntul „băștată” (tată, articulat, în bulgară). În nici una din limbile pe care le cunosc sau de care am idee nu găsesc un cuvînt atît de puternic și de robust pentru conceptul capital de tată. Poate în germană, dar „Vater” sună cumva emfatic. Băștată îmi sugerează un turn, marele turn ocrotitor, de neclintit al paternității.

–-

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

În imagine: Turnul catedralei din Florența (sursa foto: infotour.ro)