Valeriu CristeaValeriu Cristea
11.06.2022

O vizită la cimitir

O peripeție din copilăria mamei pe care ea o povestea și repovestea ca pe o întîmplare hazlie îmi apare acum într-o cu totul altă lumină. Voind într-o zi neapărat să știe ce fel de ochi și de ce culoare are vaca ce păștea liniștită în apropiere, s-a postat chiar lîngă capul ei enorm (poate s-a urcat pe ceva, pe o piatră sau o buturugă, căci ca să aibă o asemenea idee trebuie să fi fost pe atunci încă destul de mică) și îmbrățișîndu-i-l a început să i se uite, cu mare atenție, drept în ochi. Vaca nu a suportat atîta intimitate și a luat-o în coarne. Cum scena se petrecea în ograda casei părintești, cei mari au sărit imediat și au scăpat-o.

Incidentul în sine, care putea avea urmări grave, nu este comic. Comică i s-a părut desigur mamei dorința pe care a avut-o în acea zi, curiozitatea de a vedea de aproape, prea de aproape, ignorînd cu puerilă seninătate primejdia, ochii altfel atît de pașnicului animal. Astăzi întîmplarea mi se pare a avea un înțeles profund. Candoarea proprie acestor animale nu putea să n-o atragă ca un magnet pe fetița ea însăși candidă care s-a dus să se uite în ochii aceia imenși ca într-o oglindă. Candidă nu doar prin vîrstă ci și prin fire.

Femeie inteligentă, mama avea în același timp o naivitate, o inocență pe care și le-a păstrat întreaga viață. Pentru ultima oară candoarea ei profundă, infantilă mi s-a revelat la spital, cu zece zile înainte de a muri. O adusesem cu salvarea la o „urgență” și, după ce am așteptat să ne vină rîndul, am introdus targa în cabinetul medicului de gardă, ca să o consulte. La un moment dat medicul i-a spus să deschidă gura, și ea, deși aproape inconștientă (făcuse o congestie cerebrală), dîndu-și probabil seama în acea clipă unde se află, s-a executat – avea 82 de ani împliniți – cu un zel atît de naiv cum numai la copiii buni și cuminți dornici să se supună din toată inima celor mari se poate vedea.

Cu vacile m-am reîntîlnit în comuna suburbană Glina, în al cărei cimitir este înmormîntată mama. Ca să ajungi acolo trebuie să iei, de la capătul periferic al liniei de tramvai 19, un autobuz care circulă din oră în oră. O vizită la cimitir durează deci exact cît intervalul dintre o cursă și alta. Dincolo de gardul de zid lîngă care se află mormîntul, se întinde o imensă pajiște pe care pasc turme de vaci. Nu o dată am găsit cîteva din ele păscînd foarte aproape de acel gard, în dreptul locului unde se află mama. Prezența lor acolo mă tulbură întotdeauna. Și în același timp mă liniștește. Parcă n-ar voi s-o lase singură, după ce oamenii care au venit la cimitir pleacă să-și prindă cursa. În ce le privește, ele nu se grăbesc nicăieri, ele rămîn, solidare în chip tainic cu mama.

–-

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

(sursa foto: outdoorphotography.ro)