O întîmplare

Stau și privesc cum mai mulți oameni, înarmați cu prăjini și scări, se îndeletnicesc cu o treabă pe care (asta se vede din energia cu care au pornit la lucru) nu o fac în fiecare zi: sprijină scările de zidul unei case (casa noastră?), se suie pe ele și cu ajutorul prăjinilor sparg și spulberă cuiburile de ciori de sub streașină.

E o acțiune probabil organizată în cadrul unei campanii sătești de distrugere a acestor păsări dăunătoare. Oamenii muncesc cu îndîrjire, de sus cade un fel de moloz amestecat cu praf, în aer e o hărmălaie de croncănituri neputincioase, un zbucium de aripi ce tulbură, dar și incită; nimicirea cuiburilor și a ouălor depuse în ele continuă implacabil.

Stau și privesc… cu ce sentimente? Nu-mi amintesc ce simțeam și dacă simțeam altceva în afară de faptul că asist la un spectacol neobișnuit și interesant. O emoție exista, indiscutabil, dar poate că nu era decît o emoție estetică: a unui martor, curios, desigur, dar și detașat, aflat dincolo, sau mai bine zis dincoace de bine și rău, absorbit strict de ceea ce vedea, de întîmplarea pură.

–

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

(sursa foto: animalzoo.ro)