O adevărată călătorie prin paradis

Am venit pentru prima oară în Sîngeorz în 1945. Am plecat din Cluj la 15 august şi, deoarece comunicaţia pe calea ferată nu era restabilită încă peste tot (războiul se terminase doar de câteva luni), am ajuns mai întîi la Bistriţa (nu mai ţin minte cu ce), de unde ne-am continuat drumul cu căruţa. De la Bistriţa la Sîngeorz sunt vreo 40 de kilometri, aşa încât am mers agale, fără să ne grăbim, toată ziua, o zi de care mi-am amintit mereu, superbă, cu lumina şi seninul ei de vară puse din plin în valoare de ţinutul mirific pe care îl străbăteam, cu dealuri masiv împădurite şi văi vesele, acoperite de covoare de iarbă şi flori. A fost o adevărată călătorie prin paradis. Un paradis prin care, ce-i drept, trecuse de curînd războiul, dovadă acele forme triunghiulare de beton antitanc ce ne ieşeau din cînd în cînd în cale. Inutile acum, ele nu mai stîrneau decît curiozitatea. Copleşindu-le cu măreţia ei, natura se pregătea să le înghită.

_________________

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

(sursa foto: prinlumepringanduri.com)