Mama știa rusește

Născută în 1899, în orașul B. din sudul Basarabiei (după cum am mai spus), mama nu putuse urma decît liceul în limba rusă și deci știa perfect rusește. Nu ne învățase însă și pe noi, copiii, în primul rînd pentru că nu vorbea în casă această limbă, în al doilea – pentru că era război.

În anii dictaturii antonesciene și ai alianței mareșalului cu Germania hitleristă, se temuse, firește, să arate că știe rusește. Se temea și acum, din alte motive, dar nu mai puțin (condiția oamenilor din ținuturile de graniță!). Totuși, ca să facem „conversație”, s-a gîndit să-l „întrebe” pe unul din oaspeții noștri (altul decît cel care, indignat, își pusese singur „coarnele” încărcate de reproș), folosind mimica și gesturile și înșirînd numele unor cunoscute orașe ruseșți, de unde este de fel. La care, cel interpelat, devenit și mai suspicios, a răspuns printr-o întrebare amenințătoare, dar parcă întrucîtva și de rutină: de unde cunoști așa bine orașele noastre, nu cumva ai fost cu nemții?

Mama s-a grăbit să nege energic (nici nu era greu: nu fusese cu nemții!), explicînd că ceea ce știe, știe de la școală, de la lecțiile de geografie. Dacă ar fi fost mai atent sau mai puțin naiv soldatul ar fi observat ca interlocutoarea lui (ea însăși naivă, deloc expertă în arta prefăcătoriei) înțelege ce spune el de vreme ce răspunde atît de prompt, chiar dacă numai prin gesturi și cuvinte de uz internațional, la întrebările sale. În cele din urmă, vizitatorii care ne-au dat atîtea emoții au plecat în chipul cel mai pașnic. Voiseră și ei să intre într-o casă de oameni…

Mult timp după aceea am făcut haz de „gafa” mamei și ne-am mirat (mereu înfiorați de o – acum aproape plăcută – spaimă retrospectivă) cum de n-a înțeles soldatul că ea știa rusește.

—

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

(sursa foto: historia.ro)