Valeriu CristeaValeriu Cristea
26.03.2016

Mai întîi vitraliile

Amintiri, serii de amintiri încep să am însă din perioada în care, pe la trei-patru ani, mă trezesc în orașul B. din sudul Basarabiei, pe care l-am pomenit, orașul natal al părinților mei unde aceștia, în ajunul războiului, au decis să se reîntoarcă, avînd toate rudele acolo și pe deasupra o casă, moștenire a mamei. De această casă, cu nu puține încăperi, cu o verandă cu geam și curte, casa bunicului matern, aceea în care, cîndva, cu mult înainte de nașterea mea, au intrat hoții nedivulgați de fratele cel mare al mamei și în a cărei ogradă au răsunat țipetele ucenicului chinuit de persistentul gust de cacao și s-a petrecut întîmplarea cu vaca, îmi aduc destul de bine aminte.

La cutremurul din 1940 s-a prăbușit un zid, nu știu care și cît de important, clădirea era solidă și ea mai există și azi, ea sau o parte din ea, într-o formă desigur schimbată, căci între timp a fost vîndută și noii proprietari au reparat-o și au modificat-o. De cutremur nu-mi amintesc, dar îmi amintesc cît m-au impresionat (nu cred că seismul m-ar fi impresionat atît) evocările de mai tîrziu ale mamei care ne povestea cum ne-am adăpostit atunci prin colțurile camerelor și între ușori, sub pragul de sus al ușilor, învățîndu-ne că în acele locuri, cele mai bine apărate dintr-o casă, trebuie să se așeze oamenii în caz de cutremur.

Tulburătoare mi s-au părut probabil în aceste povestiri ale mamei tocmai refugiile neștiute și de aceea oarecum misterioase ale spațiului domestic familiar, obișnuit, banal, protecția altfel prin nimic trîmbițată pe care ne-o pot acorda, la nevoie, uitatul ungher, rezistînd semeț cataclismului, ca o citadelă, sau modestul toc de lemn, prea puțin băgat în seamă, al răsfățatei uși, bîrna dătătoare de nădejdi de deasupra capului, ținînd, credincioasă, piept năruirii. Dintre toate lucrurile și obiectele din acea veche casă cred că cel mai mult m-au „influențat” lămpile, lămpile de plafon îmbrăcate în încăpătoare abajururi cu ciucuri, din pînză lucrată, în diferite culori (galbenă, verde, albastră). Impresia venea, desigur, de la acele superbe rochii de lămpi, multicolore, care produceau în fiecare seară miracolul luminii filtrate, transformînd casa într-un paradis de spații cromatice: din odaia galbenă intrai în cea verde și de aici în una albastră sau roșie.

Sentimentul intimității s-a născut probabil în ce mă privește din contemplarea acestor feerii domestice. După cum în aceeași contemplare își va fi avut sursa și faptul că din tot ceea ce a creat imaginația artistică a omului cel mai mult îmi plac vitraliile. Niciodată nu mă simt mai tulburat esteticește și sufletește decît atunci cînd am, din păcate prea rar, fericitul prilej de a savura, recules, splendoarea. Ferestre în același timp închise și deschise, întunecate și luminoase, opace și transparente, ferestre ce ne arată nu un peisaj ci un tablou, ferestre la care privirea se oprește bucuroasă fără să vrea să treacă mai departe, nu prin care vezi, pagini colorate ce apar și dispar, pe care le „citești” și „recitești” nesătul, a căror lectură e o revelație, ele provoacă veselia privirii și seriozitatea spiritului, ne îmbată cu toate vinurile culorilor lor și totodată ne dau o stare de suflet gravă, elevată; în fața acestor mari ferestre ale reveriei, simțim ceva ca un amestec de sobrietate și țipăt.

E arta care contează pur si simplu pe lumina soarelui, care colaborează pe din două, ca să spunem astfel, cu ea. Deci mai întîi vitraliile, și apoi muzica sau literatura, și celelalte.

—-

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

Sursa foto: vitralii.net

731 cititori