Valeriu Cristea 
O altă dimineață… Tot de iarnă… De data aceasta însă e devreme, devreme de tot. Mama mă trezește, trebuie să merg la școală. Sînt culcat la marginea patului, nu departe de soba în care focul duduie deja împrăștiind în întunericul, compact nocturn încă, din cameră (mai e destul pînă să se facă ziuă; bezna dinlăuntru mai rimează perfect cu bezna de afară) o lumină roșietică, dănțuitoare, veselă, nespus de plăcută: paradisul e acum în perimetrul ei mișcător. Chipul blînd-autoritar, nelipsit de ironie în care mama mă trezește de obicei e îndulcit în această dimineață cu promisiuni convingătoare, ce nu se pot face oricînd: „mai este puțin”, spune ea, vacanța (de Crăciun) e atît de aproape; îndemnurile ei mîngîietoare, argumentul vacanței și focul îmbietor, împletind din luminile lui jucăușe un covor așternut chiar pentru picioarele mele, mă ajută, oferindu-mi un micro-climat psihofizic securizant în care parcă mă îmbrac ca într-un costum de protecție încă înainte de a mă scula, să-mi adun toată puterea care zace în mine și, deși e greu, teribil de greu, să mă dau jos din pat.
_______________
Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)
