M-am mulţumit, cum se spune, cu ce mi-a dat Dumnezeu

Nu mă pot lăuda cu o cunoaştere exhaustivă a „celor mai frumoase locuri din ţară”; nu mă pot lăuda nici măcar cu o cunoaştere parţială a lor, pentru că am fost şi sînt departe de a întruchipa idealul drumeţului hotărît să-şi vadă din capăt în capăt patria, s-o străbată sistematic în lung şi-n lat. M-am mulţumit, cum se spune, cu ce mi-a dat Dumnezeu. Iar Dumnezeu mi-a dat ţinutul Năsăudului. Cu toate lacunele mele de om necălătorit, mi-e greu să-mi închipui locuri mai frumoase decît aici. Venind în ultima vreme la Sîngeorz (de 40 de ani, de fix 40 de ani vin la Sîngeorz) cu un tren de noapte, momentul trecerii de la întuneric la lumină mă găseşte în Ardealul de nord. Primele privelişti pe care le văd cînd se crapă de ziuă sînt cele de care mă simt cel mai legat pe acest pămînt. Totul îmi e cunoscut, familiar; dealurile, casele, căpiţele de fîn, portul oamenilor, al celor mai matinali oameni pe care îi zăresc din fuga trenului pentru o clipă – dar îmi e de ajuns ca să-i „recunosc”, ca să-i redescopăr, ca pe nişte vechi cunoştinţe şi în acelaşi timp totul îmi impune, mă uimeşte: ceva demn şi grav, ceva ca o forţă – forţa acelor ţinuturi – emană din scenele contemplate. În plină noapte încă, trenul merge o bună bucată de vreme pe lîngă apele rîului Topliţa, străbătînd un lung, superb defileu. Cînd mai e şi lună plină (cum s-a nimerit să fie, în timpul drumului de ducere, anul acesta, în care scriu rîndurile de faţă – 1985), lumina, poleind feţe de dealuri şi argintînd capricios, pe segmente, cursul de o ireproşabilă fidelitate al Topliţei, face şi mai misterioasă priveliştea, încît fără să vrei dai înapoi o pagină din marea carte a timpului şi îţi spui că exact aşa trebui să fi arătat locurile pe care acum, de un ceas sau două, le priveşti ţintă, cu emoţie şi gratitudine, şi în urmă cu o mie de ani. Trenul îşi continuă mersul său preocupat, totul pare în ordine: eu ştiu însă că în acel moment, trecînd prin defileul Topliţa-Deda încremenit de vraja luminii selenare, el are o întîrziere (un avans?) considerabilă(e), de nu mai puţin de un mileniu.

(sursa foto: deviantart.com)