Valeriu Cristea 
La Sîngeorz mierea de albine o cumpăram numai de la domnul Şuteu. Locuia undeva dincolo de gară, mergeam la el împreună cu tata, care îl cunoştea şi era clintul lui; avea o casă şi o curte de flori, stăteam puţin de vorbă, apoi domnul Şuteu se ducea să ne umple borcanul cu miere; era pe atunci un om bătrîn, greoi, şi cred că a murit de mult, de cel puţin un sfert de veac. Obligat de însăşi îndeletnicirea sa să trăiască toată viaţa într-un colţ de rai (prin care „curgea” chiar miere!), domnului Şuteu trebuie să-i fie pe lumea cealaltă, dacă moartea nu e decît moarte, mai greu decît altora. Dacă ar fi după mine, i-aş da pe mînă, şi acolo, o prisacă.
