Gogăli-mogăli

Pentru infernalele comprese cu muștar exista însă, dacă e să respect adevărul, o compensație, o anumită băutură ce se recomandă, la răceală, împotriva durerilor de gît, din fericire cu tot atîta insistență ca și temutul tratament pentru piept. Băutura se prepară dintr-un gălbenuș frecat cu zahăr, o cană de lapte fierbinte și cîteva linguri de miere de albine și e, se înțelege, un deliciu.

Nu mai puțin delicios este însă numele sub care mi s-a servit ceea ce îndeobște se denumește prin fr. chaudeau: gogăli-mogăli. De unde vine năstrușnicul cuvînt? Din turcă, din bulgară, din idiș? E o creație onomatopeică subtilă, sugerînd anumite sonorități ale actului îngurgitării sau poate o „corespondență” propunîndu-și să traducă prin sunete senzația voluptuos-mîngîietoare a lunecării pe gît a miraculosului lichid auriu?

Nici un dicționar nu-l înregistrează; cu toate acestea, el a făcut și face parte din fondul principal de cuvinte al familiei, căci la rîndul meu l-am transmis soției și micilor noștri nepoți, cărora le-a plăcut și denumirea, și conținutul desemnat de ea.

–

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

(sursa foto cover: tatiemarysse.com)