Frații Nistor

Cu frații Nistor m-am reîntîlnit într-o tabără organizată lîngă Sibiu, la Siliștea, pentru copiii salariaților de la Telefoane, în „colonie”, cum se spunea pe atunci („La Siliștea, în colonie…” erau primele cuvinte ale „imnului” taberei); cînd noi, băieții, am ajuns acolo, seria fetelor tocmai se pregătea să plece și sora mea, văzîndu-mă de departe, a început să alerge ca o disperată peste pajiștea largă spre mine, ca să mă îmbrățișeze – o fugă parcă interminabilă, deși vijelioasă, așa mi-a rămas în amintire, o lungă secvență de traveling.

Frații Nistor nu păreau deloc orfani: niște băiețandri dezghețați, cu unele apucături golănești și care își purtau șepcile – în chip de semn distinctiv – cu cozoroacele întoarse la ceafă, ca niște băști – ceea ce mie unuia mi se părea foarte interesant (amănuntul m-a ajutat probabil să-i țin mai bine minte). Și mai aveau ceva deosebit frații Nistor: cînd unul din ei se bătea cu un alt copil (ceea ce se întîmpla destul de des), celălalt îi sărea imediat în ajutor; se băteau întotdeauna împreună, formînd, cu șepcile lor întoarse, un fel de mică echipă. În dezvoltarea acestui spirit de solidaritate neobișnuit de prompt, a unei asemenea frății „războinice”, moartea tatălui lor a jucat, totuși, poate, un rol.

–-

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

(sursa foto originală: agerpres.ro)