La „română” îl aveam pe domnul Stanciu, un bărbat slab și foarte înalt pe care, din cauza părului complet alb, îl consideram bătrîn, deși nu era (după cum aveam să mă conving văzîndu-l într-o vară la Sîngeorz pe cînd tocmai ieșea din pădurea de lîngă fostul pavilion în companie unei doamne cu care făcuse – lucrul părea evident pînă și pentru mine, un copil – o plimbare galantă, întîlnire ce m-a obligat să-i rectific vîrsta aparentă). Era nu numai un profesor bun, ci și un om bun, care încerca să ne stăpînească prin duhul blîndeții și pe care nesimțirea noastră îl întrista și îl jignea. Odată, ca să ne silească să stăm cuminți, sau pentru că se afla într-o dispoziție deosebită, a renunțat la lecție și ne-a citit o schiță de D. D. Pătrășcanu, aceea despre „învingătorul lui Napoleon”, care, firește, ne-a entuziasmat. A fost „ora” de limba română de care îmi amintesc cel mai bine, care m-a impresionat și de la care – cred eu – am ieșit cel mai cîștigat. A fost o lecție nu după tipic, liberă și, aș zice, inspirată, o lecție practică despre gust, umor, literatură bună. De atunci probabil am rămas cu convingerea că ceea ce contează în învățămînt e în primul rînd personalitatea profesorului, nivelul său de cultură, implicarea, pasiunea – astfel că atunci cînd am ajuns eu însumi să lucrez ca profesor, prin 1963-1964, am devenit adeptul orelor „libere”, neîncorsetate strict programei, metodicii, planificării. Constatînd nivelul scăzut al clasei am luat de la capăt materia (venisem după începerea anului școlar), rezervînd pe deasupra cîteva ore (după exemplul domnului Stanciu) lecturii de către profesor a unor bucăți valoroase din punct de vedere literar și în același timp accesibile copiilor. Rezultatul a fost că, sfidînd dogma planificării, am rămas într-adevăr în urmă cu materia – motiv arhisuficient pentru ca o comisie venită în inspecție în acea comună să mă declare, în contumacie, dacă pot spune așa (în preziua inspecției – și fără să am firește habar de ea – făcusem o pneumonie: mă aflam deci acasă, la București, în acel interval), „cel mai slab cadru didactic din raion”.
Valeriu Cristea 14.06.2025
Am fost „cel mai slab cadru didactic din raion”
