Valeriu Cristea 
La Galați, părinții mei aveau o prietenă „bogată”. Am pus ghilimelele pentru că nu știu dacă era într-adevăr bogată sau doar mi se părea astfel din cauza condițiilor de viață, mult deosebite de ale noastre, în care trăia.
Era o femeie înaltă, voinică, frumoasă, energică și veselă, căreia îi spuneam – mi se pare – „doamna Oltea”. Într-o zi ne-a chemat pe toți la ea și îmi amintesc de locuința lor (exista parcă și un soț, dar cum soțul unei asemenea femei nu putea sta decît în umbra ei, l-am uitat) ca de un paradis. Era un apartament întreg, la parter, sau poate chiar o vilă, cu grădină și terasă, ceva ca în filmele americane de dinainte de război, cu camere mari dînd una în alta, cu mobilă elegantă, fotolii și telefon, un aparat alb ce a început la un moment dat să țîrîie și în direcția căruia m-am pomenit alergînd prin spațioasele încăperi și repetînd în timp ce alergam, spre liniștirea solicitatorului invizibil, un prevenitor „imediat”, ca și cum m-aș fi dus să deschid ușa de la intrare.
Locuințele oamenilor înstăriți sau numai înlesniți, prin care mi-a fost dat să trec din cînd în cînd în anii copilăriei, îmi plăceau nu numai pentru că îmi trezeau și măguleau simțul estetic, ci și pentru că mi se păreau mai ocrotitoare, sugerîndu-mi un mai intens sentiment de protecție. Ceasul rău a decis însă ca în toiul splendidei vizite (de o zi întreagă) să mă apuc să citesc o povestire sentimentală dintr-o revistă pentru copii, ceva despre o fetiță răpită, dacă nu mă înșel, de niște maimuțe și pe care, în orice caz (de asta îmi aduc bine aminte), o chema „Maimuțica”.
Lectura m-a întristat si m-a indispus. Și astfel, literatura (proastă) mi-a stricat una dintre sărbătorile vieții mele de copil.
—
Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)
