Dedesubtul

Din acele prime zile de după sosirea în Cluj, zile în care – în special eu cu tata – plecam adesea să ne plimbăm, ca să vedem orașul, mi-a rămas încă o impresie, de cu totul altă natură.

Prin Cluj trecea (mai trece oare și acum?) un canal îngust, în care apa, nu mai adîncă de un metru și ceva, curgea repede, atît de repede încît dacă te uitai drept în ea cu oarecare stăruință podul pe care te aflai începea să alunece amețitor la vale și tu, privitorul, odată cu el.

Cînd am ajuns însă pentru prima oară la acel canal, în el nu era apă (fusese oprită la stăvilar), astfel încît singura priveliște pe care am putut-o contempla – o priveliște nepermisă și de aceea fascinantă, stranie, dură și în același timp parcă firească și chiar familiară, știută – a fost aceea a fundului apei, plin de fiare vechi, sticle și alte diferite vechituri. Vedeam pentru prima oară cum arată dedesubtul (de regulă bine ascuns) la lumina zilei.

—

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani buni de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

(sursă foto: clujcapitala.ro)