Valeriu Cristea
În primul an, am locuit într-o casă despre care mai tîrziu am aflat că aparţinuse lui Paul Tanco, profesorul lui Coşbuc. Am stat, cîndva, o lună întreagă în ea, – acum stă ea – de 39 de ani – în mine, întreagă, invulnerabilă, cu camerele ei mari şi răcoroase, cu obloanele de lemn, cu aerul pe care i-l mai respir încă, cu grădina învecinată, verde-verde, căptuşită parcă de atîta iarbă şi umbrită de câţiva brazi uimitor de înalţi şi dreptţi… renunţ însă s-o descriu. Mai bine mă duc, după ce termin de scris, s-o mai văd o dată. Cobor dealul, intru pe şosea şi în cîteva minute sunt în faţa pereţilor ei zugrăviţi în albastru – acum a fost transformată într-o magazie, e un depozit acolo. (Aceste pagini despre Sîngeorz le scriu chiar la Sîngeorz, în august 1985: aşa s-au potrivit lucrurile…)
______________
Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)
