Ţin minte şi două călătorii de întoarcere mai puţin obişnuite, anterioare (de aceea şi erau neobişnuite) restabilirii unei legături feroviare directe între Cluj şi Ilva Mică, localitate nod de cale ferată aflată la 9 kilometri de Sîngeorz, cînd, prin urmare, trebui căutate – şi găsite . pentru a ajunge acasă, la Cluj, alte soluţii; o călătorie cu o întrerupere într-un orăşel pe care nu mai pot să-l identific (unul din orăşelele din nordul Ardealului unde tata, pe atunci diriginte la Telefoanele din Cluj, venea în inspecţie; aş putea să-l întreb pe tata, care acum, cînd aştern aceste rînduri, e acasă, în camera lui, învecinată cu a mea, cum se numea acel orăşel; n-o fac însă, pentru că nu scriu „memorii”, nici măcar „amintiri”, nu întocmesc o autobiografie, ceea ce ar reclama într-adevăr documentare şi exactitate; încerc aici doar – încerc de fapt imposibilul – să „formulez” unele din acele impresii, sentimente, trăiri, experienţe etc. din copilărie pe care le consider constitutive, formative; dacă nu aş fi încercat acele impresii, sentimente, trăiri, experienţe nu aş fi devenit acesta – care sunt) şi în care ne-am odihnit cîteva ceasuri (sculîndu-ne cu noaptea în cap pentru a prinde trenul) în casa unei femei deja în etate, singură şi parcă lovită de nu mai ştiu ce necazuri, o încăpătoare şi solidă gospodărie ardelenească al cărei „aer” („aerul” ei de la acea oră matinală) l-am „furat” în treacăt, fără să bag eu însumi de seamă (căci aveam alte treburi atunci: să mă trezesc cît de cît, să mă îmbrac, să mă pregătesc de plecare); şi o alta… cu motocicleta, cu motocicleta cu ataş a domnului P., tatăl lui Sorin, cînd am ajuns (oare pe ce rută mergeam?) la legendarul Mureş şi am văzut cu emoţie apa lui domoală şi tulbure (arăta exact ca în cîntecele ce i s-au închinat) şi cînd am trecut apoi, după-amiaza, pe lîngă un stadion de fotbal situat la oarecare depărtare sub nivelul şoselei şi deci perfect vizibil, pe care l-aş fi putut ţine parcă în palmă, cu gazonul de un verde superb (tocmai se desfăşura un meci de divizia „B”), cu tribunele de lemn înţesate de spectatori în haine multicolore, cu tricourile de un admirabil efect pictural ale celor două echipe, roşii, respectiv galbene – era (părea) minunat, cel mai idilic meci din cîte am văzut vreodată, era ca şi cum s-ar fi jucat fotbal în rai.
Valeriu Cristea 28.09.2024
Aerul „furat” în treacăt
