Un drac intrat la apă și transformat în înger

Între moartea Mamei, în 1981, și moartea lui Tata, în 1987, au fost șase ani fără cîteva luni; pentru mine, intervalul dintre clasa a II-a și a VII-a, deci trei ani din ciclul primar și trei din cel gimnazial.
Într-un mod simetric, clasa I și clasa a VIII-a au fost „blindate” cu părinți (Mama și Tata, în 1980/ 1981, Nașa și Valeriu, în 1987/ 1988); în celelalte, deși ca orfan de mamă ar fi trebuit să fiu nefericit, n-am fost.
Eram dimpotrivă vesel și sociabil și îmi făceam educația de capul meu, dat fiind că Tata era foarte ocupat cu serviciul și, în ce mă privește, mergea pe încredere. Era un om foarte înțelegător, el însuși vesel și sociabil; și care aplica, în situații de criză, soluții simple. Odată, cînd făceam ca toți dracii și dădeam cu pumnii în covor, s-a dus la bucătărie, a venit cu o oală plină cu apă și mi-a turnat-o în cap, liniștindu-mă instantaneu. (Nu mai știu cum a fost apoi uscat covorul, dar merita văzut un drac intrat la apă și transformat în înger.)
Cînd erau ședințe cu părinții, el, rămas singurul părinte al nostru, era obligat să meargă la școală. Niciodată nu-mi făcea observații, cînd ajungea acasă.
Era mîndru de băieții lui și se tot lăuda cu noi doi, de față cu noi, într-un chip care pe mine mă motiva. Eu știam că nu-s deloc așa cum spunea el – și încercam să reduc distanța între cum eram eu de fapt și cum mă vedea Tata.

(foto din arhiva personală)

(text apărut la rubrica LIFE din 16 septembrie 2018)