Emil Brumaru
***
Și totul se întîmplă prea departe,
De parcă n-aș trăi, ci aș citi-ntr-o carte,
Uit mirosul de flori, izul de fîn,
Nici fluturii măcar nu-mi mai îngîn’
Dorințele, ci-n aer se topesc.
Și-n preajmă spaimele mereu se înmulțesc,
Și ziduri groase între simțurile mele cresc,
Tată Dumnezeiesc…
