Constantin CucoșConstantin Cucoș
11.02.2019

Și dezvățatul se… învață!

Trăim într-o epocă a generalizării reţetarului pedagogic. Educaţia a intrat într-o fază de inflaţie. Ne întâlnim la tot pasul cu învăţători, cu experţi, cu guru. Învăţăm să avem, învăţăm să fim, învăţăm să devenim. Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi! – iată cuvântul de ordine. Învăţaţi, învăţaţi mai mult, învăţaţi totul! – ni se dă de înțeles. Accentul este pus pe spiritul achizitiv, pe acumulare, pe înmagazinare. Un cuvânt nu se suflă despre uitare, îndepărtare, împuținare. Dar, uneori, în învățare, nu trebuie să și dăm la o parte câte ceva? Dezvățul nu trebuie luat în calcul? El nu se poate… învăța?

De bună seamă, învăţatul dezvăţului survine după o acumulare prealabilă. Dezvăţarea, dacă e să fie, nu apare pe un teren gol. Te dezveţi, întotdeauna, de ceva. Nu te poţi dezvăţa, de pildă, de cum te naşti. Dezvăţarea (făcută de alţii sau prin sine) anunţă că ceva din achiziţiile făcute trebuie ori puse în chestiune, ori eliminate. Auto-dezvăţul constituie, după noi, suprema treaptă a educaţiei. Prin el, subiectul îşi retractează acele comportamente de care singur îşi dă seama că au devenit amendabile, anacronice sau indezirabile.

În procesul dezvăţării, unele elemente achizitive se polarizează într-un soi de instanţă de igienizare interioară, pentru suprimarea sau ocultarea altor conduite (cognitive, afective, motorii), ce au intrat în contradicţie cu cele existente. Au loc, desigur, restructurări sau reconvertiri în fondul aperceptiv al subiectului pentru o mai bună instalare a lui în noua ordine autoimpusă.

Dezvăţarea apare pe o anumită treaptă a învăţării şi la puţine persoane. Lăsând la o parte unele bariere psihologice, care blochează acest proces, dezbărarea şi debarasarea sunt apanajul spiritelor înalte, ce şi-au luat pe cont propriu desăvârşirea lor spirituală. Câteodată, însuşi procesul de însuşire a noului presupune o desolidarizare de datul ştiut. Ca ineditul să intre în conştiinţa receptoare, trebuie să se nege sau să se îndepărteze obişnuitul. Nu vei merge mai departe decât negând şi eliminând ceea ce-ţi blochează calea. Sunt situaţii când eşti nevoit să te dezici de ceea ce ai asumat cândva. Culmea dezvăţului este că şi acesta… se învaţă. Paradoxul acesta este: că înveţi cum să nu mai accepţi învăţăturile, că înveţi cum să nu mai înveţi!

Dezvăţarea este cerută de rapiditatea schimbărilor manifestate în toate orizonturile ideatice, experiențiale şi practice. Încăpăţânarea de a te ralia, pentru totdeauna, la nişte idei (considerate a fi adevărate), nu este un semn bun pentru sănătatea şi integritatea interioară. Sunt situaţii când trebuie să fii în stare să te desolidarizezi de conţinuturi ideatice, de obişnuinţe, de gesticulaţii familiare, pentru a merge mai departe. Cantonarea în obişnuit nu anunţă o predispoziție de progres a fiinţei. E bine să ai curajul de a te îndepărta de vechi, de ceea ce este verificat, sigur, univoc, şi de a „simpatiza” cu noul, cu ceea ce este doar promisiune, eterat, nesigur, ambiguu. Este necesar să-ţi găseşti locul optim în acest interval al vechiului şi noului, ştiutului şi neştiutului, sigurului şi nesigurului, să „uiţi” ceea ce a fost în urmă, adulmecând ceea ce va fi, pentru a înainta cu adevărat.

De-centrarea și pendularea de ordin axiologic nu sunt fenomene care trebuie dezaprobate ab initio. Congruenţa comportamentală presupune şi alunecări de la valorile în virtutea cărora individul a acţionat până la un moment dat. Încăpăţânarea de a perpetua repere valorice unice face din om să se muleze mult mai greu la situaţii diverse, diferite, fluctuante. Fixismul valoric antrenează o slabă capacitate de adaptabilitate, o suferinţă perpetuă. Sunt situaţii când dezvăţarea este mai importantă decât actualizarea mecanică a cumulului experiențial învăţat.

Fenomenele de inadaptabilitate socio-culturală, care apar atunci când omul transgresează mediul iniţial de formare (de pildă, se stabileşte într-o altă ţară), pot fi explicate şi prin luarea în consideraţie a procesului de structurare/destructurare a cumulului valoric la care individul este sau va fi racordat. Trebuie recunoscut faptul că excluziunea şi auto-excluziunea din perimetrul noii vieţi sociale au un puternic substrat axiologic. Înainte ca inadaptarea să fie de sorginte economică, socială, culturală, profesională, religioasă etc., ea este, în esenţă, una valorică. Dezechilibrele pe care le comportă astfel de „treceri” pot fi însă cunoscute şi stăpânite în perspectiva unei mai bune inserţii a insului într-o altă ordine axiologică.

Valorile „vertebrează” orice comportament. Ele însoţesc actele omului, orientând şi verificând traseele acestuia. Cunoaştem o persoană în funcţie de valorile pe care le preferă. Valorile au un fel aparte de a se transla în cadrele realului. Valorile „mari” nu se întrupează şi nu sunt detectabile în mod direct. Axiologicul „coboară” printr-o „diluare” a abstractului (Binele, Frumosul, Adevărul) – altfel greu de înţeles sau reperat – în desfăşurarea datelor concrete, uşor de surprins şi identificat (cum ar fi, o faptă bună, o anumită operă de artă, o afirmaţie ce concordă cu realitatea). Când este vorba de valorile fundamentale, este bine ca insul să manifeste o anumită solidaritate şi stabilitate în opţiunile pe care le face. Dar când va avea în vedere modalităţile concrete de „încarnare” a acestora, este de dorit o anumită maleabilitate, receptivitate şi înţelegere faţă de diferitele răsfrângeri ale valorilor în cadre spaţio-temporale diferite. Aşadar, „sănătatea” spirituală se menţine atât printr-o centrare a insului spre valorile bazale, decontextualizate, cât şi printr-o de-centrare a lui faţă de multitudinea expresiilor de materializare a valorilor în plan concret.

Maturizarea valorică a unei persoane este dată de putința ei de a hotărî, la un moment dat, de ce să se dezică și de ce anume nu. Nu te poți dezice de religia ta, de limba ta, de cultura ta, de istoria personală sau a comunității din care faci parte. Te poți dezice, însă, de unele atitudini ce țin de „suprafața” acestora, în perspectiva unei mai bune așezări în „adâncimea” valorilor ce te definesc cu adevărat.

(sursa foto: ziarulunirea.ro)

161 cititori