Simona Preda
Cât de frumoasă trebuie să fii ca muritoare încât să stârnești mânia Afroditei?- ei bine, se pare că tânăra Psyche reușește să o surclaseze, ba mai mult, locuitorii Cretei încep să o neglijeze pe zeiță și al său cult și îi închină ofrande acestei fete. Și într-o lume mitologică în care eroii se iau la trântă cu titanii, lapiții cu centaurii iar muritorii cu zeii, bine este să nu declanșeze nimeni mânia unei femei (cu atât mai mult a unei zeițe, a celei mai frumoase zeițe!!). Prin urmare, Afrodita îl roagă pe fiul său Eros să facă în așa fel încât Psyche să se îndrăgostească de un monstru. Neatent, imberbul Eros se înțeapă singur în propriile sale săgeți și devine protagonistul uneia dintre cele mai frumoase povești de iubire din toată mitologia. În ale sale „Metamorfoze”, Apuleius o descrie cel mai emoționant. Și viața își urma cuminte cursul și timpul cretan se scurgea în falduri groase de ambrozie iar la frumoasa Psyche se pare că nu apărea niciun pețitor. Oarecum îngrijorați, părinții acesteia – un cuplu regal din insulă – merg și consultă oracolul. Nu mică le-a fost mirarea când au aflat că a lor superbă fiică va să se căsătorească nu cu o ființă umană, ci cu un animal zburător. Și cum gesturile mitologice nu au nimic în comun cu cruzimea, ci doar cu predestinarea (nu te poți opune zeilor), Psyche este abandonată pe un munte. De aici lucrurile se petrec într-o cu totul altă cheie, frumoasa fată este purtată (cu complicitatea lui Zefir) către un ținut de basm în care strălucea un palat cu coloane de aur, unde o voce îi spune că totul îi va aparține cu condiția să nu își privească niciodată viitorul soț. Eros este de fapt cel care a răpit-o, nefiind în stare să îndeplinească porunca Afroditei. Fără să se lase văzut ca să nu își dezvăluie identitatea, o vizitează în fiecare noapte pe frumoasa Psyche și dispare odată cu sosirea zorilor. Și această poveste ar fi durat poate o veșnicie, dacă surorile fetei, din invidie, nu ar fi convins-o că noapte de noapte ea îmbrățișa un monstru. Urmează acel episod încărcat de emoție în care Psyche se apropie noaptea cu un opaiț de trupul adormit al lui Eros, rămâne uimită de frumusețea zeului adormit, însă din neatenție scapă o picătură de ulei pe umărul tânărului, care, trezindu-se, o părăsește dezamăgit. Curând, fericirea fetei se transformă în disperare, încearcă să se sinucidă, cutreieră templele și cetățile în căutare de vești care ar fi putut-o ajuta să își regăsească iubitul. Ajunge și la palatul Afroditei, unde zeița – a cărei dorință de răzbunare rămăsese la fel de nepotolită- a înrobit-o și a obligat-o să înfăptuiască muncile cele mai grele. Nu știm cum ar fi sfârșit biata Psyche dacă Eros nu ar fi continuat să o iubească în taină și nu ar fi ajutat-o să își depășească a sa condiție de muritoare. Eros și Psyche au rămas împreună pentru veșnicie. Evident, povestea în sine comportă mai multe variante, intriga este uneori complicată cu mai multe detalii, drama frumoasei Psyche pentru recucerirea dragostei lui Eros este mai puternic conturată, însă, finalul este același. Și este de departe una dintre cele mai frumoase iubiri mitologice. Pentru că Eros a iubit-o pe Psyche, i-a dăruit nemurirea…
Uneori cred că toate poveștile de iubire, indiferente la ideile legate de tinerețe, de masculin sau feminin, de sacru sau profan, de timp sau de restricții, încep sau se petrec undeva în Creta…
(text apărut la rubrica „Crochiuri istorice” din 15 martie 2016)
