Daniel Cristea-Enache
Dacă de citit, citeam de pe la cinci-șase ani, „scriitor” am devenit la o Olimpiadă de Română, faza pe sector.
Învățasem și știam pe dinafară celebrele „comentarii literare” din epocă, dar am luat-o pe cont propriu și am scris ceva din capul meu. Era un subiect cu Natura. La un moment dat, după un „pentru că”, urma să scriu „codru-i frate cu românul”. Dar „pentru că codrul” suna oribil; și doream să evit cacofonia. Nici nu voiam să tai, pe foaie, „pentru că” și să pun „deoarece”, fiindcă tăieturile nu dădeau bine la olimpiade.
Ce să fac, ce să fac?…
Mi-a venit în minte o expresie a lui Ovidiu Ioanițoaia din „Sportul”, pe care-l citeam cu sfințenie. Expresia lui Ioanițoaia era „nu-i așa?” și omul o băga cam la fiecare text.
Rezolvarea mea a fost următoarea: „pentru că – nu-i așa? – codru-i frate cu românul”.
Cînd a auzit Profesoara ce-am putut să scriu, s-a luat cu mîinile de cap, teatral, în fața clasei, însă apoi mi-a zîmbit complice în privat.
În anul acela nu m-am calificat pe Municipiu la Olimpiadă, dar așa am devenit și eu un scriitor neînțeles. Sau, cum spunea o tocilară din clasă, cu un glas de mătușă clevetitoare, în fața a două fetițe obediente care copiau după ea:
„Pe Enache îl chinuie talentul…”.
(text apărut la rubrica LIFE/23.09.2018)
