Literatura de azi 
E Sărbătoare
E sărbătoare pe câmpie, şi-n suflete e sărbătoare,
Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare.
Sunt Paştile cele frumoase, şi-n fire zvonul lor străbate,
Clopotniţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate.
Arama strigă când se zbate măiastra clopotului limbă,
Eu simt strigarea ei aprinsă, şi-n vorbe sufletul o schimbă:
Voi toţi cari suferiţi şi plângeţi sub larga-ntindere albastră
Veniţi, veniţi, căci va să vie curând împărăţia voastră!
Veniţi voi, obidiţii lumii, cu buzele înfrigurate,
Voi, chinuiţii de arsura unei tăceri îndelungate;
Voi, osteniţi fără nădejde, voi, slujitorii fără de plată,
Voi, căror vremea v-a dat veşnic numai porunca blăstămată;
Voi, ce muncirăţi pentru alţii, trudind cu mâinile-amândouă,
Veniţi, căci zvonul meu acuma vesteşte învierea, vouă!
Voi, cei cu fruntea de sudoare, cu genele de lacrimi ude,
Eu cerului vă strig durerea, şi Dumnezeu din cer aude!
Aduc lumina care sparge şi sfarmă capişti de păcate,
Zăvoarele mucigăite din temniţe întunecate!
Eu celor orbi dezleg azi taina înfricoşată de-a vedea,
Şi prăznuiesc, că-n al lor suflet învie învierea mea!
Ascultă mintea mea supusă, genunchii mei se pleacă-ncet
Şi-aduc prinosul închinării celui de neam din Nazaret.
De Paști
La toate lucarnele și balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Și-au aprins pe scări
Candele și lumânări.
Orașele de sus, în sărbătoare,
Au întins velnițe și covoare,
Și ard în potire
Mireasma subțire.
Și din toate ferestrele odată,
Mii și sute de mii,
Heruvimii fac cu mana bucălată
La somnoroșii copii.
Învierea
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecura-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în trătajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață,
Că moartea e în lupta cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
O muzica adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicele bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de vieți,
Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o raza mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg”.
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:
„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție unuia,
Primindu-l cu psalme și ramuri,
Plecați-vă neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”
Paștele
De Paşti în satul vesel căsuţele-nălbite
Lucesc sub a lor maldure de trestii aurite
Pe care cocostârcii, înfipţi într-un picior,
Dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor.
Un scrânciob mai la vale pe lângă el adună
Flăcăi şi fete mândre ce râd cu voie bună;
Şi-n sunet de vioare, de cobze şi de nai
Se-ntoarce hora lină, călcând pe verde plai.
Bătrâni cu feţe stinse, români cu feţe dalbe,
Românce cu ochi negri şi cu ştergare albe
Pe iarba răsărită fac praznic la un loc,
Iar pe-mprejur copiii se prind la luptă-n joc.
Şi scrânciobul se-ntoarce, purtând în legănare
Perechi îmbrăţişate cu dulce înfocare,
Ochiri scânteietoare şi gingaşe zâmbiri
Ce viu răspândesc în aer electrice luciri.
La Paște
Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite şi mânjite,
Zece ouă înroșite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frăţioare
Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Staţi gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-aţi fi ouă.
– Suntem fierte!
Zice-un ou rotund şi fraise
Lângă pasca cu orez.
Şi schimbându-și brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pîn-la urmă tot nu scap!
– Ne găteşte de paradă.
– Ne ciocneşte cap în cap
Şi ne zvîrle coaja-n stradă!
– Ce ruşine !
– Ce dezastru !
– Preferam să fiu omlet!
– Eu, de m-ar fi dat la cloşcă,
Aş fi scos un pui albastru.
– Şi eu unul violet.
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Aşa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac !…
(grupaj alcătuit de Odilia Roșianu)
