Nesingurătatea are miros de femeie

Am descoperit, în urmă cu câțiva ani, că o selecție făcută la întâmplare din versurile aceluiași poet se unifică ușor într-o singură poezie. Am luat drept experiment propriu-mi volum de versuri Secretul secretelor, care ulterior a obținut premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Alba – Hunedoara pe anul 2013. Amintirea acestor versuri îmi dă și astăzi fiori.

Eu eram în pijama şi în halat
Toată lumea absolvise facultatea
Numai eu te absolvisem pe tine
Pe mormântul meu
Plantaţi, vă rog,
Rubiacee plante de cafea
Mă lăcomesc la amintirea
În care-ți prinzi cercelul
Și din ușă îmi vorbești…
Suferinţa era o industrie
Lacrimile erau prilej de descătuşare
Şi s-a făcut amiază
În timp ce valurile calde moţăiau
Top Ten – Femei care nu ne-au știut aprecia
Top Ten – Iubiri răvășite
Eram un „singur” care rătăcea
Pe uliţe şi-n case memoriale
Toată lumea caută pânză nouă, însă
Nimeni nu vrea mătase veche
Vreau să recondiţionez amintiri,
Asta să-mi fie meseria
Ard ca o lumânare.
Care nepoţi şi case de vacanţă?
Ce seminarii ţinute-n aule
Şi-aniversări de generaţie,
La Neptun?
Sunt tânăr.
Mărturiile tinereţii stau împrăştiate prin casă:
Acum, străinele sunt în literatură
Şi-n fine…tu, model, care-mi striveşte viitorul
De câte ori m-apropii firav de iubire
Totul a trecut atât de repede,
Există numai ce-a existat
Dar nici nu ştiu,
A fost şi toamnă
în anul acela?
Aşa cum înfloresc
cireşii într-o noapte,
Sunt victima Şeherezadei
Femei ne-tinere
Muze nepătrunse
Ajunse la zenit
Numerele vor îmbrăca nume şi prenume
Nu prescurtări şi nici formule de alint
Tristețea ta
A-nlocuit tristețea ei
Eu încă mai eram tânăr
La ea era o certitudine
Zeiţele şopteau că vor eternitate
Iar poeţii-sex. Şi ploua cu roluri inversate…
Am consolat-o şi ea mă privea
Ca pe-un actor în rolul
Celui de atunci…
Era o gradină de trandafiri,
Petec între betoane,
Ca un val, te retrăgeai
Şi îmi era dor
De gleznele tale…
Te sunasem şi vocea ta schimbată
Îmi săgeta trupul
A fost o vreme când credeam
că e de-ajuns să dorești cu ardoare ca să ai.
Se pare că şi florile se-mpart
În vii şi-n oferite cu un gând
Tu la o cafea cu mine,
Peste ani
Cu-atâtea amintiri ţinute-n viaţă
Din nimic…
Sub lumina difuză
Erai doar femeie
Oare cum va arăta garsoniera mea,
După mine?
Ți-am acoperit coapsa
Cu privirea
Și am plecat într-o discreție
Care până și mie
îmi era străina…
Nici cireșii nu m-au văzut plecând
Devin bărbat, căci văd
Am învățat să tac…
În nopțile tinereții
N-am somn
Vin valuri line,
Fără să te aștepți
Spontana lor ridicătură
Îți udă părul prins la spate…
În celula reprimării
Nopţile-mi sunt albe.
Val cu val, vara a venit
Vara s-a retras.
Să ne despărțim,
Dar putem?
Era iunie şi ploaia spăla,
Pe asfalt picături strivite,
La mare, mămici cu tatuaje nu se mai feresc
Albaștri fluturași indică
Seara asta seamănă c-o seară
De vara trecută
Fata care făcea dragoste
Din tot sufletul
Şi pe care ochii o trădau
Punctuală vara răsare
Şi tot aşa, uitându-se în urmă,
Va pleca
Soarele nu va mai avea răbdare
Cu valurile şi cu dragostea mea
Nesingurătatea
are miros de femeie
Va veni o vreme
Când amintirea
unui simplu gest de drag
Va fi avere
Ştiu cât valorează în aur
O simplă zi de vară
Cu toate astea, asist la risipirea lor
Şi tot aşa, amintirile
Îmi fac mai mult rău decât bine…

(sursa foto: youtube.com)

[text apărut pe 24.05.2017, la rubrica SPIRIT LUCID]