Literatura de azi
Acolo unde cred că ești
Nici trenurile nu străbat
Acolo ca de sticlă par
Pădurile de brad brumat.
Tot mai departe simți și taci
Adăugat la rest mereu
Și nu mai pot înainta
Decât pierzându-mă și eu.
Cum ninge, alb e orice drum
Și alb respiră-ntregul timp
Nici nu te-aș recunoaște-acum
Desperecheat și fără nimb.
Mi-e milă și să-mi amintesc
Dar nici să uit nu mă îndur
Câtă părere-i în destin
Câtă greșeală-i împrejur.
Cu degete de frig adun
Ca sub un șal înzăpezind
Sufletul nostru încă bun
Mișcarea lui către argint.
Cum ninge, nu s-ar mai opri
Și fi-vor brazii îngrădiți
Acolo unde cred că ești
Printre barbari meteoriți.
În fiecare an aștept
Să ningă, să te pot vedea
Dacă privești, dacă asculți
Dacă mai înțelegi ceva.
(Acolo unde cred că ești)
*
E timpul să te treci în viața umbrei
Unde sunt strânse cete de cuvinte
Unde un dor de tine te cuprinde.
Tu poți însingura coline sfinte
Și nu poți fi trecută cu vederea
Caldă ca lâna, palidă ca mierea.
Acestei liniști prețul nu i-l cere
Zidită fie gura care minte
Răzbunătoarea, simpla mea putere!
E timpul să primești culori promise
De plopii, de păianjenii din vise,
Și de tristeți în sine compromise.
(Iubire)
*
Și poezia e un somn
Din care nu te mai trezești
Cu ochii largi deschiși sub mări,
Visând la spasmele lumești,
Cu perle pleoapele plângând
Sărate buzele albești,
Nefericit, înspăimântat
Printre comori piraterești,
Păreri de rău că nu-nțelegi
Mișcarea gurilor de pești,
În calmul monștrilor sorbit,
Măcar astfel să te ferești,
Fără să fii de tot primit,
Nici înecat, nici viu nu ești,
Să poți trânti o poartă grea,
Să tragi perdele la ferești,
Și poezia e un somn
Din care nu te mai trezești.
(Și poezia e un somn)
Constanța Buzea
(poezii alese și culese de Odilia Roșianu; grupajul a fost publicat la rubrica LITERATURĂ, din 9 decembrie 2018)
