Sărbătoarea națională – valențe pedagogice

Nevoia de ritual și sărbătoresc este consubstanțială persoanei, anturajului și lumii din care aceasta face parte. Recurgem la astfel de punctări cronologice din mai multe rațiuni: pentru a spiritualiza existența, a-i imprima o semnificație sau un sens, din dorința de a recupera sau a sacraliza timpul social, pentru a conferi importanță unui act, realizare sau operă omenească, a onora o individualitate exemplară, a da o uzanță estetică timpului liber, a motiva sau înaripa energii, a pregăti sau orienta mentalul colectiv înspre o anumită direcție considerată importantă pentru binele colectiv etc.
Sărbătorile au un cadraj foarte larg, de la celebrări individuale, restrânse, până la cele colective, naționale sau mondiale. Instituirea lor dă seamă de nevoi și interese conjuncturale, dar și de prilejuri sau cerințe care ne privesc pe toți. Pot fi plăcute sau „gratuite”, dar și impuse sau interesate. Ele se lasă a fi atât dorite sau adulate, dar și pervertite sau instrumentalizate ideologic, politic, strategic.
Unul dintre riturile colective actuale îl reprezintă și sărbătoarea națională. Nu punem în discuție legitimarea ei funcție de un anumit referențial istoric sau cultural, acesta putând fi mai mult sau mai puțin întemeiat, interpretabil, glisant cronologic, în funcție de conjuncturi, regimuri politice, confluențe sau accidente istorice. Ne interesează mai mult dimensiunea ei paideică în raport cu persoanele și dinamica sau relieful colectiv.
În primul rând, sărbătoarea națională dă prilejul agregării și fortificării unei solidarități în jurul unor valori supra-individuale, civice fiind un prilej de exersare a unor repere care presupun părăsirea solipsismului, a retragerii în sine, a indiferentismului societal. E o formă de implicare primă, simbolică, de cuplare și recunoaștere a unui perimetru social și cultural-istoric mai larg.
În al doilea rând, e o formă concretă de manifestare a comportamentului civic, dă seama de o anumită cultură socială, de o amplitudine și maturitate educațională. Civismul trebuie trăit, nu numai declamat, inclusiv în ipostaza sa sărbătorească. Educația civică se face atât la școală, cât și prin dimpreună asistare, participare, celebrare.
În al treilea rând, ritul național creează și întărește sentimentul unei apartenențe la un perimetru amprentat cultural. Este o ocazie de evidențiere a identității unui ansamblu societal, prin etalarea unor vectori valorici particulari. Aceștia conduc la o conștientizare mai adâncă a specificității grupale, la o reliefare mai clară a marcajelor în raport cu alte grupuri. Diferențierea trebuie vizată nu ca o ocazie de denivelare axiologică („românii sunt mai presus decât ceilalți”), ci ca o realitate normală ce ține de un anumit fel de a te așeza în istorie, în cultură, în lume. Exacerbarea sărbătorii pentru a crea artificial întâietăți sau supremații pe piedestalul istoriei constituie o față perversă a acestui rit.
În al patrulea rând, co-simțirea și participarea la sărbătoare pot deveni și o ocazie de auto-responsabilizare, de implicare mai pronunțată în materie de civism, interes grupal, bine-viețuire în cetate. Binele individual este dat și de binele colectiv, or asta ar presupune un efort de co-generare a acestuia. Binele tuturor nu cade din cer, este o cucerire, un rezultat, de cele mai multe ori, al unei participații comunitare. Nu te simți bine dacă cel de lângă tine suferă, este depreciat, deposedat, anatemizat. Sărbătorirea națională este un exercițiu de confidență și încredere în compatrioții tăi, de manifestare vie a empatiei sociale, de luare în considerație a celuilalt.
În al cincilea rând, sărbătoarea națională reprezintă o situație de extensie sau „expandare” a trăirii grupale către un palier mai larg, cel național, statal. Ea reprezintă maximumul extensiunii unei vibrări fără a afecta intensitatea și autenticitatea trăirii. Prin ea te raliezi la trecutul neamului din care faci parte, de solidarizezi cu eroii și fiii patriei, ți-i asumi, îi recunoști, îi arborezi.
În al șaselea rând, această sărbătoare devine și un prilej de punere la treabă a sentimentului patriotic, a unui registru de simțiri mai aparte, creat de o apartenență mai largă. O astfel de ipostază, de altfel destul de fulgurantă, chiar problematică, este destul de rară în economia și diapazonul trăirilor persoanei. Cu atât mai mult, când se întrunesc condițiile unei celebrări normale și naturale, de o asemenea anvergură, evenimentul trebuie valorizat și exploatat, putând deveni o experiență personală nodală.
Probabil că registrul de valențe formative poate continua. Vom conchide spunând că, din perspectivă pedagogică, sărbătoarea națională poate deveni un șantier de forjare a unor atitudini și trăiri înalte, rare, unice. Prezența copiilor și tinerilor la astfel de manifestări se transformă într-o ocazie completivă de a concretiza și întări ceea ce începe în perimetrul școlii sau al familiei. Educația socială debutează în aceste medii, dar se exersează sau perfectează în piața publică!

(sursa foto: serbariscolare.ro)