Constantin Cucoș
Realitatea educațională românească se află în continuă prefacere. E un „șantier” permanent. Este supusă unor schimbări imprevizibile, bulversante pentru cei puși s-o facă, dar și pentru beneficiarii ei. Discontinuitățile, amatorismele, experimentările își pun pecetea pe educația noastră cea de toate zilele. Prea puțin din ce se stabilește durează, aproape nimic nu e previzibil. Nu există mecanisme sau garanții care să asigure continuitatea, păstrarea practicilor bune, extinderea experiențelor pozitive. Fiecare echipă ministerială ia de la început procesul inovativ de la sine putere. Ca și cum cu ei ar începe totul. Pe de altă parte, „ghidajul” pedagogic și opinia specialiștilor în educație, atâtea câte or fi, nu sunt luate în seamă sau sunt solicitate doar formal. Mai totul este hotărât de decidenți, de politicieni (ca să nu spunem politruci).
Reacțiile din partea celor care se pricep la educație sunt adeseori minime. Sunt mai reactivi beneficiarii educației (părinții, elevii), unii jurnaliști specializați pe probleme de educație sau reprezentanți ai unor organizații nonguvernamentale de profil, în raport cu evoluțiile pernicioase ale formării copiilor. În rest, numeroși „părerologi”, „comentaci”, analiști de toate culorile, cu aere de mari pedagogi – în fapt „musafiri” pe tărâmul educației – care „se bagă ca musca-n lapte”, dau cu tifla, amplifică zgomotul. Una e să identifici răul și să-l evidențiezi (eventual, la televizor), și alta e să remediezi, să găsești soluții de ieșire din impas. În educație e ca și în sănătate: la identificarea și descrierea bolii se pricep mulți, la stârpirea ei intervin medicii. La o intervenție pe cord este adus chirurgul, pe când într-o situație critică privind educația este chemat un… neica nimeni. Teritoriul este invadat de mulți șarlatani, farsori, de noi „activiști” care, sub aspect retoric, stilistic, ne aduc aminte de cei din deceniile demult apuse. Ca și la fotbal, toți se pricep la educație, că deh, și ei au trecut prin școală și știu cum stă treaba!
Trebuie să recunoaștem că exprimarea punctelor de vedere ale specialiștilor psihopedagogi, în legătură cu realitatea educațională proximă, este rară, izolată, accidentală, difuză. Mai toți s-au retras în „turnul de fildeș” al speculațiilor, căutărilor sau cercetărilor proprii. A construi piste frumoase de acțiune, dar a nu și lupta pentru concretizarea lor, e o formă de pasivism și chiar de lașitate. A nu reacționa la decizii sau evoluții periculoase – nu e deloc de lăudat. Ne aducem aminte, au fost perioade când, cei din domeniu, erau întrebați sau consultați în legătură cu mersul lucrurilor. Treptat, a intervenit și o anumită delăsare, tocmai din pricina acestei neluări în seamă sau alunecări în formalism consultativ.
De precaritatea sistemului și procesului nostru educațional se fac vinovați nu numai cei ce îl legiferează sau îl administrează – destul de vremelnic, după cum se poate constata – dar și cei care îl „confecționează”, îl prefigurează sau validează la modul abstract, pur „tehnic”, în instituțiile de cercetare sau în cabinetele universitare, după principii intrinseci domeniului și cerințelor teoretice, fără o prea mare rabatere spre realitate. De precaritatea procesului se fac în egală măsură vinovați și „executanții”, oamenii din sistem, care nu pun în chestiune validitatea „ordinelor”; sunt cei care se supun orbește unor decizii sau comandamente discutabile de ordin administrativ și, uneori, de ordin tehnic, metodic – fie ca e vorba despre profesori, fie de manageri, ce intervin pe diferite trepte funcționale ale învățământului.
Implicarea activă și reflexivă, luările de poziție din partea celor care cunosc fenomenologia educațională ar putea constitui căi de îmbunătățire a procesului educațional. Decidenții nu trebuie lăsați „de capul lor”, căci se vede cu ochiul liber unde ne aduc. A venit ceasul să „coborâm” pe pământ, să acționăm, nu numai să brodăm în minte principii și vise frumoase.
Dorim să ne manifestăm, prin luări de poziție pe acest site, ca o instanță de monitorizare reactivă – dacă se poate plauzibilă, credibilă, inovativă – ca un vector al coagulării unui curent al evaluării și schimbării educației în cunoștință de cauză.
Echidistanța politică și ideologică este un principiu pe care ni-l asumăm. Ne repugnă orice alăturare sau situare partizană, indiferent de declarații, intenții, proiecții seducătoare. Singura ideologie pe care ne-o însușim este una atitudinală și reactivă față de ceea ce se petrece în educație din perspectiva unei situări obiective, critice, științifice. Este bună opinia, avansată de fiecare dintre noi, dar simpla pălăvrăgeală nu duce la nimic. „Datul cu părerea” e o pierdere de vreme și, deseori, nu pare a fi decât un subterfugiu perdant de amânare sau manipulare. Ceea ce intenționăm este luarea de poziție avizată, susținută pe informare, expertiză și autoritate epistemică, pornind de la un cumul teoretic și faptic, deopotrivă.
Imagine de pe radiocluj.ro
