Poate acolo

„Umple-ți zilele cu viață, nu viața cu zile.” Iată o definiție pe care am să mi-o pun în fața patului.

– Mi-e frică să mă reapuc, îmi spune pictorul. Mă refugiez în o mie de alte… să-mi ocup mâinile… amân… mă amăgesc că, de fapt, nu vreau, nu, nu pot… atât de tare… în rutina zilnică… nici nu mă mai gândesc, nici nu e nevoie… dar simt… trebuie să vină…

– Și pe tine te anunță?

– Da.

– Fizic?

– Atunci există, fă-o…

– Am un prieten în Abhazia, la Suhumi… poate acolo…

– Trebuie, ascultă-mă, smulge-te…

În pahare scade vinul. Lumânarea arde pe masă. Lumina e galbenă.

Îl văd pe plaja fierbinte. Un omuleț într-o cămașă subțire de pânză, aviatorul rătăcit sau micul prinț, cu creioanele, cu pensulele, cu vopselele, totul procurat din locul acela. Nimic de-acasă. Nevoia de a fi singur, de a fi el, adică celălalt.

(Imagine cover: wallpaper_1920x1080_Crimean_photo_Crimea_Ukraine_picture_hh_ni713405.jpg)