Autoportret

mă uit în oglindă. da’ nu-i oglindă. e un tablou. semnat de Dix. germanii ăștia nu mă uită nici cheală. chiar dacă nu-s cântăreață. până și Tobias m-a fotografiat. mi-a rămas fidel ca un câine. poate unde am slăbit. în sfârșit! acum am o piele de hârtie creponată. e mai frumos așa; café au lait cu picățele maro. semăn c-o bibilică. am fost asortată de când mă știu. am învățat de la mama. uite gura. vreau să spun gurița. e întocmai ca inimioara de pe t-shirt. cu cele două colțuri ale buzei de sus perfect rotunjite. deal-vale deal-vale. parcă-s transhumanța. ar putea să mă cheme și-așa. spuneți după mine. „ce frumoasă erai Transhumanțo sara pe deal buciumul sună cu jale”. n-am nici un dubiu că Hyperion m-ar fi iubit. numai că uite în colțul stâng rujul și-a ieșit din matcă. și ce dacă. nici caninul nu mai e ce-a fost. apropo s-a cam ros. „acum se spune expirat.” a zis cineva în metrou. mă privesc din profil. sunt cam adusă de spate. „știi am citit Cocoșatul de la Notre-Dame. sunt pe terminate. e drăguț! ai dreptate.” a zis cineva în metrou. acum văd că-mi crește o gogoașă după ureche. sper să se oprească. mai aveam două calde și moi sub bluză. miroseau a vanilie. îți făceau poftă. de-asta le serveam ca desert musafirilor. îmi las privirea încet în jos. mă bifurc. parcă-s Dunărea la vărsare. când îmi vâr arătătoru-n buric pe loc scade apa în ibric. „pardon. n-am vrut.” „nu face nimic.” a zis cineva în metrou. și-am coborât încă un etaj. pe un mal frumos a căzut odată un meteorit. și-a despădurit culmea cea rotundă. nu-i bărbier s-o radă geometric. de-aia rânduri rânduri se tot duc la vale. fluiere de os. fluiere de lemn și picioare. cu parfum de domnișoare. zboară păsări albe peste Podul Grant. unghiile cresc sub pământu-nchis. trece carul mare tras de-un cal de lemn. și fumatu-i interzis.

(sursa foto: zumzi.com)