Teodora StanciuTeodora Stanciu
03.03.2023

Ziua Națională a Lecturii la Chișinău

În perioada 13-15 februarie 2023, a fost organizată, la Chișinău, „Ziua Națională a Lecturii”, cu sprijinul Ministerului Culturii din Republica Moldova, al Întreprinderii Editorial-Poligrafice „Știința”, al Uniunii Editorilor și Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Au fost invitați să participe Ion Pop, Ana Blandiana, Al. Cistelecan, Ion Mureșan, Ion Bogdan Lefter, Adrian Popescu, Simona Popescu, Lucian Vasiliu, Valeriu Stancu, Nicolae Leahu.

Printre manifestările cuprinse în cele trei zile, lansarea antologiei „Poezia românească după 1945” (4 volume) de Ion Pop a reunit numeroși intelectuali, scriitori, studenți, elevi. Antologia a apărut la Editura Știința, condusă de dr. ing. Gheorghe Prini și de criticul și istoricul literar Mircea V. Ciobanu, director editorial și redactor-șef.

Vă propunem să urmăriți un fragment din convorbirea cu Mircea V. Ciobanu, difuzată la Radio Trinitas, în emisiunea „Revista Culturală Trinitas”.

În imagine, de la stânga la dreapta: Ion Bogdan Lefter, MIRCEA V. CIOBANU, Ion Mureșan. (Foto: Lucian Vasiliu)