Teodora Stanciu 
Când ne plasăm în zona valorilor – și ne referim la oameni –, nu putem pune semnul egal între vârful ierarhiei dintr-un domeniu și cei care tatonează terenul la baza piramidei. Veți spune, poate, că nu se mai poartă verticala alcătuită prin atributele meritocrației. Nimic mai fals. Peste tot în lume, cât vor trăi oamenii, spre cei aleși, dar și merituoși prin truda lor proprie, spre asemenea oameni mari se vor îndrepta privirile celorlalți semeni.
Dar se întâmplă adesea ca unii dintre cei care nu sunt pares, adică nu sunt asemenea oamenilor mari, să se lase invadați de invidii, de frustrări, de ură, care le modifică, din păcate, simțul măsurii. Ajung, astfel, la supraevaluare și supraimaginare, care distorsionează integrarea corectă în comunitatea intelectuală, mai ales în partea ei artistică. Nu glosăm mai mult pe buna așezare a fiecărui „profesionist al gândirii”, cum definea G. Călinescu intelectualul. Pledăm pentru acel Est modus in rebus (Există o măsură în toate.). În plus, îndemnăm la o atitudine de respect, de cinstire și de protejare a oamenilor valoroși din cultura română. Reiterăm fraza lui Nietzsche: „Un popor este mare când știe să-și cinstească oamenii mari.”
Ei bine, astăzi nu demonstrăm că știm să-i cinstim pe oamenii mari. Unul dintre ei este chiar președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, cel mai de seamă critic literar din zilele noastre. Ceea ce suportă Nicolae Manolescu, împreună cu ceilalți membri din conducerea Uniunii Scriitorilor, este inimaginabil. Un grup de câțiva scriitori și-a propus atacul permanent, fără argumente, al Uniunii Scriitorilor și al conducerii ei, intentându-le procese peste procese, fără nicio bază legală și morală.
Am înregistrat o convorbire amplă cu domnul profesor Nicolae Manolescu, în urma alegerilor de la Uniunea Scriitorilor din România, despre întâlnirea domniei sale cu membrii filialelor din țară. Ascultați un prim episod.
