Teodora StanciuTeodora Stanciu
30.09.2022

Balanța între două teritorii și două literaturi

În 2022, poeta, prozatoarea și traducătoarea GABRIELA MELINESCU a împlinit 80 de ani. Cum se spune, un șaizecist, căci Gabriela Melinescu face parte din generația lui Nichita Stănescu – povestea lor de iubire este cunoscută –, a devenit optzecist, din punctul de vedere al vârstei biologice. Îi spunem și noi „La mulți ani!”, cu revenirea sănătății.

Gabriela Melinescu s-a născut la București, într-un august 1942. Printre volumele care-i poartă semnătura, amintim „Ceremonia de iarnă”, „Ființele abstracte”. „Interiorul legii”, „Bobinocarii”, „Catargul cu două corăbii”, „Jurământul de sărăcie, castitate și supunere”, „Regina străzii” și altele.

În prima ei perioadă poetică, aceea din țară, Gabriela Melinescu a fost influențată, firesc, de Nichita Stănescu. După 1975, după stabilirea în Suedia, mai precis după 1980, poeta se desprinde de modelul poetic nichitastănescian. O poezie pe care o veți audia în secundele următoare este sugestivă în privința aceasta: Balanța.

Balanța între două teritorii și două literaturi. Cu mai mulți ani în urmă, Gabriela Melinescu s-a aflat în țară, prilej cu care am înregistrat poeme în lectură proprie. Nu am difuzat decât puține. Ascultați un grupaj selectat din poeziile citite atunci la microfon de autoare, difuzat la emisiunea „Revista Culturală Trinitias” (Radio Trinitas).