Vulgaritate

Lansează cărți, dă autografe, este intervievat. Versurile sale sunt puse pe muzică și cântate de numeroși folkiști. Are un blog frecventat de mii de oameni, cu o deviză care evidențiază asemănarea dintre poezie și… o mașină de spălat rufe: „Poezia este o ardere care stoarce din tine tot ce e mai frumos”.

Succesul de care se bucură ca poet acest personaj, proprietar al unei pizzerii în Gura Humorului, este inexplicabil. Am accesat și eu blogul lui Sorin Poclitaru (mărindu-i audiența), am citit toate poeziile postate și n-am înțeles prin ce anume plac. Toate sunt de un remarcabil prost-gust. Autorul le concepe, de obicei, ca pe niște pamflete în versuri și, uneori, invectivele scabroase au, este adevărat, o anumită plasticitate. Dar aceste cazuri norocoase sunt rarisime. De cele mai multe ori Sorin Poclitaru revarsă pur și simplu asupra unor oameni, numiți sau ușor de recunoscut, zoaiele gândirii lui lipsite de respect față de semeni.

Un text de-a dreptul dezgustător este Poezie de dor de ceartă în care este terfelită amintirea reginei la scurtă vreme după moartea ei. Autorul se face vinovat nu numai de lezmajestate, ci și de sacrilegiul lezării demnității unui om într-un moment în care nu mai poate să se apere:

„Cu mare si monarhică tristețe,/ S-a dus spre veșnicie gospodina/ Pe care regele-o numea regina/ De hăăăt demult, tocma’ din tinerețe.// A fost cumva cam pe neașteptate/ Că era tinerică și-n putere/ Și acum primise și ceva avere;/ Avea săraca, în sfârşit, de toate.// Că îl ținuse câțiva ani pe rege/ Numa’ în aripioare de găină/ Și borş de pătrunjel de prin grădină,/ De-i atârnau urechile de blege.// Şi acuma când scăpase la cotlet,/ Ca orice om de viță princiară/ Se-mbolnăvi de gripă aviară/ Și dusă-a fost, spre marele-mi regret.”

Tot un sacrilegiu este ideea nefericită a lui Sorin Poclitaru de a se referiri, hlizindu-se, la lagărele de exterminare din timpul hitlerismului:

„Sunt iar rotund şi sferic,ca un boț,/ Mă pot rostogoli ca orice minge,/ Şi aş slăbi,da’ naiba mă împinge/ Să mă îndop şi-ajung iar dodoloț.// Cândva eram ca pana de păun,/ Puteam să fac reclama cea mai tare/ La lagăre, nemțeşti, de concentrare,/ Acuma pot să fac la moş Crăciun.” (Scrisoarea către burtoși reloaded).

Cum adică să faci reclame la lagăre în care au fost asasinați oameni nevinovați? Ca glumă, ideea este lipsită de umor. Iar din punct de vedere moral, este scandaloasă.

Alte „poeme” atrag atenția prin folosirea unor cuvinte murdare exclusiv din plăcerea de a le folosi, fără nicio rațiune estetică. Este vorba, de fapt, de un act de defulare, echivalent cu acela al scrierii unor obscenități pe pereții WC-urilor publice. Îmi pare rău că reproduc în continuare – dar trebuie să reproduc, ca să nu se creadă că exagerez – un fragment din pamfletul în versuri Blestem electoral:

„Am să te piş în cur, schelet de nap,/ Urât ca o eczemă pe-un varice,/ Atât de imbecil poți fi, amice,/ De parcă ai o bucă-n loc de cap./ Libidinos ca nişte muci în budă,/ Şi scos de doamna mă-ta ca avort,/ Arăți ca un căcat de câine mort/ Ce stă lățit sub o prelată udă./ Te simți inteligent când poți scuipa,/ Şi ți se înfierbântă neuronul,/ Născut dintr-o iubire cu tamponul/ A unui sconcs cu mămicuța ta./…/ Eu mă gândesc că tat-tu-a fost matol/ Când a borât şi te-a făcut pe tine,/ Că până şi-unui gay i-ar fi ruşine/ Să te blagoslovească cu-n viol./ Rămâi în viața ta nevertebrată,/ Şi fă-ți sepuku-n gară, în closet,/ Eşti cel mai dobitoc târtan boschet,/ Te piş în cur…o dată și-nc-o dată.”

„Te simți inteligent când poți scuipa…” Este o caracterizare care i potrivește lui Sorin Poclitaru însuși. El repudiază nu numai oameni, ci largi categorii de oameni, de exemplu pe femeile care conduc mașini:

„Când mergi pe drum şi vezi câte un Merțan/ Mergând cu o viteză de țestoasă,/ Să nu crezi că-i vreo treabă dubioasă,/ Amice, e o femeie la volan./…/ De aia, dragii mei, vin şi vă spun/ Că îmi doresc şi fac şi incantații,/ Şoferi să fie-n lume doar bărbații,/ Iar ele…la transportul în comun.” (Despre femeile șofer).

Fără îndoială, niciun subiect nu este tabu pentru un poet. Cu condiția ca el să facă din acel subiect poezie. Nimeni nu s-ar supăra, nici femeile, dacă ar scrie cineva o comedie inteligentă, spumoasă a modului cum conduc femeile automobilul. Dar Sorin Poclitaru iese, cu textul său, în afara literaturii și rătăcește în spațiul nesfârșit al vulgarității.

(Text apărut în România literară nr. 44/ 2016)

Imagine cover: desen de Linu