Alex. Ștefănescu
Camil Petrescu (1894−1957) este autorul cel mai refractar la influențe din câţi au existat în istoria literaturii noastre. El refuză tot ce vine de la alţii. Dar nu refuză tranșant ca un avangardist, nu vrea să reformeze literatura cu orice preţ. Scopul său este să ia mijloacele literare în deplină posesie, să controleze autoritar şi în cele din urmă dictatorial actul creaţiei, ca şi relaţia autor-cititor.
Doar în acest sens se poate vorbi de Camil Petrescu ca de un scriitor total. El nu a aspirat la totalitate prin simpla extindere a iniţiativelor sale literare pe mari suprafeţe, nu a fost, dacă se poate spune astfel, un expansionist. Mai exact ar fi să-l considerăm un spirit autarhic (vanitos şi „antipatic”, ca polonezul Gombrovicz). În manifestările sale descifrăm intenţia nemărturisită de a produce singur totul în materie de literatură, de a nu depinde de nimeni (când a avut nevoie de o filosofie, şi-a creat şi o filosofie, substanţialismul).
Ni-l putem imagina pe scriitor ca pe un factotum, care scrie versuri şi explică actorilor cum anume să le declame, care publică romane şi şi le recenzează el însuşi, ca să fie sigur că nu se strecoară erori în interpretările critice, care îşi însoţeşte cărţile de note explicative, ca şi cum ar fi propriul său editor postum, care îşi pune în scenă singur piesele de teatru şi apoi le aplaudă şi le fluieră tot el, convins că o face cu mai mult discernământ decât alţii.
Camil Petrescu şi-a convins încă de la primele lui manifestări cititorii că nu trebuie confundat cu un simplu producător de cărţi, livrate în ordine cronologică, că actul creaţiei este pentru el o experienţă existenţială, care îl angajează total. Pe măsura trecerii timpului s-a putut constata că, într-adevăr, scriitorul reia diverse teme, aprofundându-le sau tratându-le din noi perspective, că are preferințe obsesive, că nu inventează mereu altceva, ci completează una şi aceeași reprezentare a lumii.
Aşa stând lucrurile, nu se poate face o separare formală a creaţiei dinainte de război de aceea postbelică. Texte scrise la mare distanţă în timp se suprapun parţial sau se întrepătrund. Poetul cu vocaţie de anarhist, neînţeles de contemporani, George Demetru Ladima din Patul lui Procust este şi protagonist al nuvelelor Cei care plătesc cu viaţa şi Moartea pescăruşului ş.a.m.d.
Totuşi, în comparaţie cu scrierile dinainte de 1944, cărţile publicate în timpul comunismului sunt lipsite de ceva: de farmecul acelui delir al voluntarismului şi independenţei de spirit, care îl individualiza pe Camil Petrescu (şi provoca animozitate în rândurile contemporanilor). Scriitorul nu şi-a pierdut forţa de creaţie şi capacitatea de mobilizare intelectuală, dar şi le foloseşte, după război, pentru ducerea la îndeplinire a unor proiecte care nu sunt de fapt ale lui, a unor proiecte aberante şi vinovate, sugerate de oficialitate. Drept urmare, tot ceea ce construieşte se dărâmă chiar în timp ce construieşte. Formele aberante, generate de intenţii propagandistice străine de logica literaturii, se prăbuşesc în ele înseşi, se amorfizează înainte de a se defini, dând cititorului un sentiment de zădărnicie.
Pentru a-i păstra un loc în memoria noastră culturală, trebuie să ne întoarcem la primul Camil Petrescu, acela dinaintea instaurării comunismului. Născut în 1894, scriitorul dobândește, încă dinainte de a împlini vârsta de cincizeci de ani, statutul unui clasic în viață.
Romanele Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război şi Patul lui Procust, remarcabile prin dramatismul ideilor, și piesele de teatru Suflete tari, Jocul ielelor, Mitică Popescu, Mioara, Act veneţian, Danton, a căror gravitate amintește de piesele lui Ibsen (deși nu lipsesc din ele momentele de comedie), reprezintă centrul de greutate al operei lui. În plus, pledoaria de lungă durată pentru proustianism şi pentru mărirea gradului de autenticitate a prozei, contribuţiile la dezvoltarea esteticii teatrului, eseurile filosofice inspirate din filosofia lui Husserl l-au impus, în perioada interbelică, în conştiinţa publicului, chiar dacă radicalismul său binecunoscut a provocat numeroase polemici.
Multă vreme talentatul și productivul romancier Cezar Petrescu a fost preferatul publicului, în defavoarea lui Camil Petrescu. Cu autoritatea lui de dătător de legi și datini în literatură, G. Călinescu a răsturnat acest raport, aducându-l pe Camil Petrescu în prim-plan pentru multă vreme, poate pentru totdeauna.
