Un nou critic literar: Ady

Scriitorii români încă n-au aflat: în timp ce ei dorm liniștiți (sau își dorm somnul de veci), un critic literar rămâne de veghe și le citește cărțile. Știind că are douăzeci de ani, mi-l închipui ca pe un tânăr cu ochii înroșiți de nesomn, care în fiecare noapte parcurge, cu egală fervoare, cărți inegale ca valoare, și le comentează pe blogul său blogdecarti.ro. Se numește Ady, Ady și atât. Eu sau Nicolae Manolescu, cu prenumele și numele noastre totalizând câte opt silabe, pierdem timp prețios ori de câte ori ne prezentăm. Exact în acest timp, Ady mai citește febril o carte și se și pronunță asupra ei.

În mod frecvent ne explică scrieri pe care nu le înțelege. Așa de întâmplă, de exemplu, cu Viața pe un peron de Octavian Paler:

„Am terminat cartea ieri, însă parcă simt că nu am înțeles-o în totalitate. Astfel, nu o consider o carte pentru toată lumea și, chiar dacă are o mulțime de citate profunde și puțin filozofice, este totodată o carte dificilă, care la un moment dat te face să te întrebi ce naiba se întâmplă de fapt.”

Ne putem imagina ce ar fi dacă s-ar include în manualele școlare comentariul critic al lui Ady. La examene, elevii cărora le-ar cădea ca subiect Viața pe un peron de Octavian Paler i-ar reproduce cuvintele solemn: „nu am înțeles această carte în totalitate… la un moment dat te face să te întrebi ce naiba se întâmplă de fapt…”

Foarte original (și hilar) este rezumatul cărții:

„Vorbim despre două personaje care, marcate de singurătate și de frica față de cobre (în cazul profesorului care relatează întreaga poveste) sau de câini și de îmblânzitorii lor (în cazul personajului feminin, Eleonora), aleg să-și lase trecutul în urmă, așa că își iau fricile în spate și aleg să plece, ajungând amândoi într-o gară părăsită, ce pare ruptă din realitate mai ales datorită ceasului căruia îi funcționează doar minutarul.”

Oare cum ar povesti Ady Moromeții lui Marin Preda? Foarte probabil cam așa: „Vorbim despre un personaj marcat de frica de fonciire și de câinele din curte, Duțulache, care fură brânza destinată întregii familii. Luându-și fricile în spate, acest personaj, pe nume Ilie Moromete, hotărăște să nu plece nicăieri și, de plictiseală, se apucă să taie salcâmul familiei.”

Când scrie despre autori în viață, Ady nu ezită să povestească împrejurările în care i-a cunoscut și să-i portretizeze:

„Pe Sorin Valentin Chiperi l-am întâlnit prima și singura oară la Rock`N`Iași, unde amândoi eram voluntari iar într-una din zile ne-am nimerit să fim portari la ușa principală a sălii în pauzele de schimb a trupelor. De obicei nu sunt prea deschis cu oamenii noi, ba chiar pot fi destul de timid chiar câteodată, însă mi-a rămas în minte povestirea lui de la nu știu ce petrecere unde s-a luat puțin cu alcoolul și a scris poezii cu o tipă.”

Pus astfel în temă în legătură cu personalitatea autorului comentat, cititorul (de bloguri) poate trece în cunoștință de cauză la partea de critică literară propriu-zisă:

„Caniculă e titlul cărții de poezii scrise de Sorin și, sincer să fiu, mi-a plăcut explicația titlului, aceasta venind de la poezia de la pagina 64.”;

„I-am simțit poezia, au fost unele care chiar m-au inspirat (pentru că mai cochetez și eu cu poezia din când în când) însă au fost și poezii care m-au făcut să mă simt ca la liceu, atunci când mă întrebam: oare ce o fi vrut autorul să transmită?” 

Ady se ocupă și de literatura română interbelică, autorul său favorit fiind Mihail Drumeș. Citind romanul Invitație la vals, criticul literar se miră că autorul romanului nu are parte de atenția pe care o merită:

„După ce am terminat lectura cărții m-am întrebat de ce oare nu se studiază Drumeș prin școli – iar dacă se întâmplă acest lucru, vă rog să-mi spuneți. Iar asta pentru că are un stil plăcut, care te motivează să tot vrei să citești și alte scrieri semnate de el.”

Pledoaria pentru romanul Invitație la vals se bazează bineînțeles pe o analiză puerilă, dar sinceră a întregii construcții epice:

„Romanul începe cu personajul masculin, Tudor Petrican, un tip care joacă fetele pe degete, cu succes la școală și care privește viața mai mult ca pe un joc.

Cea care-i dă însă jocul peste cap este Mihaela […]în încercarea cumplită de a o cuceri pe Mihaela, se pare ca Tudor este cel care se lasă cucerit, într-un final acesta îndrăgostindu-se de cea care pentru început nu era decât o simplă provocare pentru el.”

Nu se înțelege de ce este cumplită încercarea lui Tudor de-a o cuceri pe Mihaela. Nu ne rămâne decât să ne resemnăm. Datorită lipsei de educație estetică, care îi lasă o mare libertate în acțiunea sa critică, Ady vede întotdeauna într-un text literar altceva decât ceea ce văd criticii literari obișnuiți.

(Text apărut în România literară nr. 47/ 2017)

Desen de Linu